Un pacient din doi moare inutil în spitalele din România (ministrul Sănătății)

  Top Tabu
  13/02/2020
  Comentariile sunt închise pentru Un pacient din doi moare inutil în spitalele din România (ministrul Sănătății)

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, spune că jumătate dintre pacienţii decedaţi în spitalele din România mor „inutil” şi că sistemul de sănătate românesc este „excedat pe toate domeniile”. Costache afirmă că primele spitale regionale vor fi gata peste 7 ani, iar, în acest context, trebuie folosite „în interesul pacientului” toate spitalele din ţară.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări, că programele de sănătate au primit mai mulţi bani.

Astfel, conform ministrului, programele naţionale de sănătate ”au primit undeva în jur de 40-50%” mai mulţi bani pentru acţiunile prioritare şi ”în jur de 300 de milioane” de lei pentru programele derulate de CNAS.

Acesta a precizat că Ministerul Sănătăţii are o situaţie privind serviciile pe care unităţile sanitare le pot acorda pacienţilor înscrişi în programele naţionale de sănătate.

”Statul este excedat pe toate domeniile, după cum ne-a semnalat şi UE. Un pacient din doi, în România, mor în spitalele noastre inutil. Avem prea mulţi pacienţi în prea puţine spitale”, a spus Costache.

Acesta a precizat că primele spitale vor fi construite în 2027 la Iaşi, Cluj şi Craiova.

„Ce facem în restul ţării? Trebuie să modernizăm spitalele publice pe care le avem (…). Dar şi aici sunt proceduri care durează ani de zile. (…) Până ne modernizăm spitale şi construim spitalele noi, haideţi să folosim spitalele pe care le avem în interesul pacienţilor”, a spus Victor Costache.

Ministrul a afirmat că OUG privind liberalizarea programelor de sănătate, adoptată în ultima şedinţă înainte de căderea Guvernului Orban, va fi publicată în Monitorul Oficial.

Sursa


About