Train Like a Pro, proiectul special al Academiei Victor Hănescu, se va organiza anul aceasta la Baza Sportivă din Lacul Tei din București, informează Revista Sport Magazin.
„Train Like A Pro este primul proiect din cadrul Academiei de Tenis Victor Hănescu pe care o construiesc pentru a antrena şi forma noi generaţii de campioni. Este un cantonament de tenis de 7 zile în cadrul căruia mi-am propus să descopăr, să antrenez şi să susţin cei mai talentaţi jucători de tenis, băieţi şi fete, cu vârsta cuprinsă între 9 şi 14 ani. Cantonamentul se va desfăşura în perioada 4-10 iulie, 25-31 iulie si 22-28 august la locatia Baza Tei, Bucuresti. Le pregătim participanţilor o combinaţie reuşită între antrenament, pregătire mentală şi distracţie, toate sub atentă supraveghere şi coordonare a unei echipe puternice care m-a pregătit şi pe mine de-a lungul anilor. Oamenii pe care i-am ales să mă susţină în acest proiect m-au pregătit atât pe teren, cât şi-n afara lui, prin tehnici care pentru România sunt, încă, o noutate. De aceea, mi s-a părut esenţial să-i am alături şi în misiunea mea de-a oferi României următoarea generaţie de campioni”, spune Victor Hănescu.
Ca și la precedentele ediții, care au avut loc la Târgu Jiu, Curtea de Argeș sau Cluj și taberele de anul acesta din Capitală vor fi sprijinite de Aqua Carpatica. „Le MULȚUMESC tuturor și mulțumesc AQUA Carpatica pentru că ne-a menținut hidratați, chiar și în cele mai intense momente, ca să ne putem depăși limitele!”, a postat un mesaj pe pagina de Facebook Victor Hănescu după ultima ediție Train Like a Pro.
Detalii si inscrieri:
www.academiavictorhanescu.ro/train-like-a-pro – la Baza Sportivă din Lacul Tei din București (strada Oltețului 30, lângă stadionul de rugby)
📞 0738 855 561