Istoria a consemnat cu precădere importanța eroilor masculini în formarea noastră de astăzi, însă ceea ce mulți uităm este că datorăm foarte multe momente istorice următoarelor 7 femei.
1. Sabiha Gökçen
Sabiha Gökçen a fost prima femeie pilot de luptă din lume și prima femeie din Turcia care, la doar 23 de ani, a devenit pilot. Un aeroport din Turcia este acum numit după ea.
2. Margaret Bourke-White
Margaret Bourke-White a deschis calea femeilor în mai multe rânduri. Ea a fost prima femeie care a devenit fotojurnalist de război, prima femeie fotograf al celebrei reviste Life și totodată ea a fost și printre primii fotografi străini căruia i s-a permis accesul pentru a fotografia industria sovietică.
3. Maud Wagner
Maud Wagner este prima femeie din lume care a devenit tattoo artist. Ea s-a măritat cu Gus Wagner, de asemenea tattoo artist și împreună au avut o fiică, Lovetta, care la doar 9 ani a realizat primul ei tatuaj. Mai târziu ea a urmat calea părinților săi în carieră.
4. Annette Kellerman
Annette Kellerman a fost prima femeie care a purtat un costum de baie dintr-o singură piesă, în locul clasicilor pantaloni, singurii care erau acceptați la acea vreme. Astfel, ea a inspirat generații întregi de femei să devină creative în legătură cu ținutele lor. Și nu numai atât, ci Annette Kellerman este cea care a inventat înotul în sincron ca și sport, după ce a realizat primul balet în apă la Hipodromul New York.
5. Nieves Fernandez
Căpitanul Nieves Fernandez a fost singura femeie lider de gherilă din Filipine. Ea a condus 110 nativi în luptă, care au omorât mai bine de 200 de japonezi. În imaginea de mai sus Nieves îi arăta unui soldat american cum și-a folosit ea cuțitul pentru a omorî soldați japonezi în timpul ocupației japoneze a insulei Leyte.
6. Ellen O’Neal
Ellen O’Neal a fost prima femeie care a făcut skateboard profesional, la sfârșitul anilor 70. Ea a ajutat la promovarea acestui sport, atrăgând atenția asupra sa.
7. Anna Fisher
Anna Fisher este cel mai în vârstă astronaut încă activ din America. În timpul carierei sale la NASA ea a fost implicată în trei proiecte majore: Proiectul Orion, Stația Internațională Spațială și Programul Space Shuttle. În 1984 ea a devenit prima mamă care a călătorit în spațiu.