Fotograful Scott Chaserrot a încercat să dezlege misterul sinelui ideal printr-un proiect inedit, pe care l-a numit ”Original Ideal”.
El a încercat să descopere cum este caracterizat idealul în mintea oamenilor și ce calități trebuie să îndeplinească fața unui om pentru a fi considerată ideală. Astfel, Scott a realizat câteva portrete ale subiecților, cât mai simple, fără bijuterii, ori machiaj ostentativ. Apoi le-a modificat conform canoanelor științifice în materie de frumusețe, dar și după propriile lui standarde. Apoi le-a pus la dispoziție subiecților o multitudine de versiuni ale propriilor fețe.
Subiecții fotografiați s-au uitat la succesiunea de versiuni în timp ce purtau un mecanism care le înregistra fiecare semnal cerebral, astfel că Scott a putut să-și dea seama de reacția sinceră a subiecților în timp real. Apoi el a ales fotografia care primise cel mai pozitiv semnal din partea subiectului, considerând că aceea este versiunea ideală a sa.
Iată câteva dintre pozele din proiectul Original Ideal. Fotografia din stânga reprezintă portretul natural, iar cea din dreapta reprezintă varianta ideală a subiectului.