Dar ce înseamnă ”nebun”? Păi, ca să nu fim acuzați de discriminare sau de exagerări, o să numim exact ciudata epidemie care a cuprins, aproape peste noapte, măcar pe vreo 61% dintre greci. În psihiatrie, ”disonanța cognitivă” este numele dat stării de puternic disconfort resimțite de cineva care face anumite lucruri, deși acestea se dovedesc a fi într-o contradicție totală cu setul de principii ale acelei persoane. Adică respectivul este inconsecvent: una gândește, alta face.
Și ce-au făcut grecii? Păi, au votat într-o proporție realmente covârșitoare împotriva ”setului de măsuri de austeritate” impus de UE (vom numi astfel, generic, toți creditorii Greciei, deși aceștia sunt de mai multe tipuri și chiar de pe mai multe continente), convinși fiind de către guvernul de extremă stângă că un vot de ”nu” nu înseamnă nicidecum părăsirea zonei Euro, ci din contră, ”o poziție mult mai bună la masa negocierilor pentru rămânere”. Asta au făcut grecii, deci, dar unde intră aceasta în contradicție cu ce gândesc grecii? Simplu: un alt sondaj arată că grecii se tem de ieșirea din euro și mai ales de renunțarea la moneda comună europeană ca dracul de tâmâie. 88% dintre grecii chestionați spun că nu vor să renunțe la euro. Și e foarte logic să nu-și dorească. Euro este o monedă ”tare”, cu o putere de cumpărare reală, în timp ce perspectiva revenirii la drahmă este una de natură să-ți dea fiori. Nu doar pentru că nu se știe cât anume va valora respectiva drahmă, cât mai ales pentru că economiștii sunt aproape siguri că, la ritmul actual de inflație din Grecia, ”noua monedă veche” se va devaloriza rapid, ducând populația și așa greu încercată într-o situație disperată.
E drept, nici măcar UE nu vrea ca Grecia să părăsească zona euro și implicit moneda continentală, dar la momentul actual nu există nici un scenariu prin care aceasta poate fi salvată. Și asta tocmai pentru că grecii nu au fost de acord cu UE într-o chestiune capitală, aceea a returnării banilor, ceea ce îi face totalmente insolvabili. Grecia are deja o dobândă la împrumut mai mică decât însăși Germania, asta pe lângă faptul că i s-a șters pur și simplu cam o treime din datoria totală. Dar grecii vor mai mult. Mult mai mult. Doar că orice pas înapoi făcut de UE (doar unul, nu zece, câți cer grecii) ar însemna dinamitarea Uniunii pe de-a întregul, pentru că ar crea un precedent periculos. Dacă grecii pot să scape basma curată deși erau atât de datori, atunci de ce n-ar face la fel românii, sau portughezii, sau italienii, sau chiar francezii? Așadar, prin votul actual, grecii au spus acum ceva de genul: ”am venit la voi în vizită și v-am devastat toată locunința, am spart geamurile, am mâncat mâncarea, am stricat electrocasnicele și ne-am șters la fund direct cu perdelele, doar că acum am vrea să ne dați o cameră curată în care să stăm; ah, și niște bani de țigări și benzină, vă rugăm!”. De aici și nebunia: orbiți de guvernul populist, grecii au votat o fantezie cu zâne imposibilă și-ntr-o lume Disney. Adevărul e că NIMENI nu mai e dispus să mai dea vreun ban Greciei, nici măcar Rusia sau alte economii șăgalnice sau cu diverse interese în zonă, ceea ce, automat, va duce Grecia către o anarhie fiscală și un dezastru de-a dreptul umanitar.
Ce urmează, așadar? E tot mai clar că grecii au votat degeaba (au cheltuit și banii pe referendum, deși ei n-au să dea pensiile și salariile, fiind nebuni, desigur), pentru că singura lor opțiune viabilă este aceea de a ceda condițiilor inițiale, impuse de creditori în săptămâna premergătoare votului popular. Alternativa la asta este un stat aproape postapocaliptic, cu o populație care probabil s-ar ucide pe străzi pentru mâncare. Sau pentru benzină, cine știe, ca-n Mad Max. Așadar, să ne așteptăm ca Grecia să cedeze și să spună ”haideți, bre, c-am glumit și noi, ce, doar nu ne-ați luat în serios!?”. Doar că asta nu prea pot spune cu Tsipras și Syriza la putere. Mai devreme sau mai târziu, deci, singura salvare a Greciei este băgarea picioarelor în democrația atât de clamată și schimbarea urgentă a regimului cu unul „euro prietenos și acceptat”. E drept, nu vor mai dansa pe străzi, dar măcar nici nu vor muri pe străzi.
