Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva va putea prelua pacienţi cu COVID-19

  Top Tabu
  27/03/2020
  Comentariile sunt închise pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva va putea prelua pacienţi cu COVID-19

Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a emis joi un ordin prin care Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva este transformat în unitate medicală care va prelua pacienţii infectaţi cu virusul COVID-19, a informat Prefectura.

„De asemenea, în ordin se precizează că devin ‘spitale de suport’ unităţile medicale din Hunedoara, Petroşani, Haţeg, Orăştie, Brad, Lupeni, Vulcan, Zam şi Simeria, precum şi sanatoriile din Brad şi Geoagiu”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara, remis AGERPRES.

Totodată, prin acelaşi act administrativ, coordonatorul Comisiei de coordonare integrată pentru sistemul medical din judeţul Hunedoara, directorul medical al SJU Deva, dr. Florian-Claudiu Antal, va prezenta în cel mai scurt timp un plan care să specifice rolul fiecărui spital de suport din judeţ.

Documentul va fi elaborat în conformitate cu prevederile „Planului alb pentru organizarea sistemului spitalicesc din România în contextul pandemiei COVID-19”, a precizat Prefectura Hunedoara.

Sursa


About