Prezenta la vot la ora 14.45: Romanii isi aleg in aceasta duminica viitorii primari si consilierii judeteni si locali. In acest an, alegerile au loc intr-un singur tur de scrutin. Votul a inceput duminică, la ora 7.00 si se va incheia la ora 21.00. Sunt asteptati la vot 18.274.891 de romani.
Peste cinci milioane de români au votat până la ora 14.45, la alegerile locale, respectiv 27,30%, potrivit raportărilor Biroului Electoral Central.
Judeţele cu cea mai mare prezenţă la urne până la ora 14.45 au fost Giurgiu – 35,43%, Teleorman – 35,20% și Olt – 35,21%, iar cea mai scăzută participare la vot a fost în Harghita – 24,61%, Sibiu – 23.28% și Cluj – 23,76%.
PREZENȚA LA VOT in Bucureşti, până la ora menţionată, a fost înregistrată o prezenţă de 17.62%.
Peste 18.000.000 de cetăţeni cu drept de vot sunt chemaţi la urne duminică pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Până la ora 12.00 au votat 16,5% dintre români, reprezentând 3 milioane din totalul alegătorilor. Cele mai bune prezenţe au judeţele: Teleorman cu 24,5%, Olt cu 23,1% şi Giurgiu cu 22,9%.
La polul opus, cu cea mai slabă prezenţă este în continuare în Bucureşti cu 10,3%, Cluj cu 12,6%, Arad cu 13% şi Iaşi cu 14,5%.
Potrivit statisticilor publicate de Biroul Electoral Central, pentru alegerile locale din 5 iunie si-au depus candidatura 267.242 de persoane, dintre care doar 57.149 sunt femei. Dintre candidaţi, 450 au sub 23 de ani, ceea ce contravine Constituţiei. Un număr de 22 de bărbaţi şi 18 femei au sub 20 de ani. 443 vizează un mandat de consilier local, în timp ce 7 vor să ajungă în consiliul judeţean.
Cel mai tânăr competitor electoral, Mihai Constantin Puiu, a împlinit 18 ani la mijlocul lunii aprilie. El candidează din partea ALDE pentru un mandat de consilier local într-o comună din judetul Neamţ. AEP a anunţat săptămâna acesta că mandatele celor sub 23 de ani nu vor fi validate. La polul opus, 26 dintre candidaţi – 16 bărbaţi şi 10 femei au între 90 şi 100 de ani.
În total, în România există 44.842 mandate de aleşi locali. La nivel naţional sunt 1.381 mandate de consilier judeţean şi 55 de consilier general al Capitalei, 40.220 mandate de consilier local, dintre care 139 sunt în consiliile locale de sector din Capitală, şi 3.186 mandate de primar.