“Povești vieneze” – o denumire care te trimite către mirajul palatelor de altădată, Johann Strauss, arta, luxul și acel “l’air du temps” inefabil al celui mai apropiat și, am putea spune, familiar imperiu pentru intelectualul român din secolului XIX. Mai ales pentru cel din Ardeal și Bucovina.
“Povești vieneze” este proiectul concertistic al pianistului Nicolae Dumitru oferit publicului bucureștean în decursul lunii aprilie: 14 aprilie la Teatrul Act și 19 aprilie la Sala Mare a Ateneului Român. Și ce loc mai potrivit pentru culminarea “Poveștilor vieneze” decat Viena? Pe 27 aprilie, la Sala Barocă a Primăriei Vechi (Barocksaal des Altes Rathaus), pentru cei care vor fi pe plaiurile vieneze înainte de Paștele Ortodox. Nicolae Dumitru a dobândit de-a lungul anilor reputația unui pianist care depășește tiparele performerului clasic.
Cel mai bine se simte în ipostaza de recital, față în față cu publicul, cu care stabilește o comunicare instantanee, atât prin programele extrem de interesante pe care le propune, cât și prin poveștile ce însoțesc aceste programe. Povești improvizate ad-hoc, care se îngemănează cu piesele interpretate într-o manieră unică, transformând recitalul de pian într-un spectacol la frontiera dintre performanța instrumentală și monospectacolul teatral. De aici colaborarea permanentă a pianistului cu Teatrul Act, în spectacolul “Poveste pentru pianist și măști”, care se desfășoară cu diferite tematici și programe (“Chopin Underground”, “Patimile după Bach”, etc) pe parcursul a cinci ani.
În “Poveștile vieneze”, alături de Mozart, Chopin și Brahms, Nicolae Dumitru oferă o componentă românească pe cât de inedită, pe atât de spectaculoasă. Practic necunoscută publicului larg, “Rapsodia română” pentru pian de Ciprian Porumbescu va răsuna într-o versiune prelucrată chiar de către solist, care a simțit nevoia dezvoltării scriiturii pianistice destul de sumare a piesei. Ciprian Porumbescu, nume iconic aflat la originile muzicii românești, a fost timp de trei ani discipolul marelui Anton Bruckner la Viena. Alături de aceasta, nimeni alta decât spectaculoasa “Rapsodie Română” de Franz Liszt, piesă care poate fi o zugrăvire de maestru a lumii muzicale românești de la jumătatea secolului XIX.
