Sunt cozi pentru teste şi tratament pentru Covid-19, la Marsilia, unde un medic francez a decis să trateze toţi bolnavii de Covid-19 cu hidroxiclorochină şi azitromicină. Pacienţii infectaţi cu noul coronavirus spun că se simt bine la câteva zile după începerea tratamentului.
Fiecare veste că poate exista un remediu la coronavirus reprezintă o oază de speranță pentru oameni, potrivit Mediafax.ro.
Cea mai importantă descoperire este cea al şefului Institutului de Boli Infecţioase din Marsilia. Profesorul a decis să trateze toţi pacienţii infectaţi cu noul coronavirus cu hidroxiclorocină, medicament folosit pentru tratarea malariei şi un antibiotic numit azitromicină.
Citește și: ‘ERAM FERICIŢI ŞI NU ŞTIAM’ – Editorial viral online, scris de un jurnalist spaniol
A fost coadă în faţa institutului, care i-a chemat pe toţi cei care prezintă simptome de Covid-19 se testeze şi i-a anunţat că le oferă tratament.
„În cazul acestui medicament, clorochina, faptul că este foarte eficientă a fost demosntrat pe un număr mic de pacienţi. Este un lucru pe care anumiţi metodologi îl critică, dar este realiatea. Date fiind rezultatele sale, nu este etic pentru noi să nu propunem acest medicament pacienţilor noştri”, a spus Philippe Brouqui, director medical IHU Marsilia
„Tratamentul constă în două pastile, le iau dimineaţa, la prânz şi seara, după cinci zile sunt mai bine. Mai am febră, care cred că o să scadă. În fiecare dimineaţă, la ora 4, vine o infirmieră care îmi introduce un beţisor mare sus pe nară, ca să detecteze virusul. Mi-au spus că diminuează şi că o să se vindece”, a povestit Francois David, pacient.
Citește și: Coronavirus – Prima ţară care anunţă că nu va trimite sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo
La rândul său, Daniel Cohen, genetician, spune că acest tratament este un „excelent candidat”, dar e nevoie de mai multe molecule.
„Părerea mea este că hidroxiclorochina este un excelent candidat, ca şi azitromicina, dar nu vor vindeca toţi pacienţii, trebuie să avem un arsenal de mai multe molecule ca să tratăm întreaga populaţie”, a afirmat geneticianul.
Profesorul Didier Raoult a tratat 4.000 de pacienţi cu infecţii acute în ultimii 30 de ani şi aplică o schemă tratament cu hidroxiclorochină de zece zile. Deşi nimeni nu îi contestă meritele ştiinţifice profesorului Rouault, corpul medical din Franţa vrea să rămână deschis şi la alte posibile tratamente.