Tot mai multe mame se intreaba cum se va aplica legea modificata care scoate plafonul maxim pentru indemnizatia de cresterea copilului. Tocmai pentru a veni in ajutorul acestor femei, TOP TABU a luat legatura cu un reprezentant al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Femeile care deja se afla in concediu de cresterea copilului ne-au intrebat daca ele vor beneficia in vreun fel de noua lege. Raspunsul, din pacate, este unul nefavorbil pentru ele. Legea se va aplica doar de la 1 iulie inainte.
„Legea se aplica numai pentru cele care depun dosarul de indemnizatie pentru creste copil din momentul in care legea intra in vigoare. Pentru restul nu se va recalcula si nici nu vor primi din momentul acela incolo.”, a declarat un oficial din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Va reamintim ca plenul Camerei Deputatilor a adoptat in data de 30 martie, in unanimitate, proiectul de lege care prevede o serie de modificari substantiale la legislatia privind acordarea concediului si indemnizatiei de crestere a copilului. Camera Deputatilor este decizionala, legea va merge la promulgare la presedintele Klaus Iohannis. Guvernul nu este de acord cu aceste modificari, premierul Dacian Ciolos afirmand ca nu vor fi alocati bani pentru majorarea indemnizatiei lunare pentru cresterea copiilor in cazul in care Parlamentul nu furnizeaza precizari cu privire la sursa acestei suplimentari.
Principalele prevederi, pe scurt:
- Nu mai exista plafonul maxim al indemnizatiei de 3400 lei/luna;
- Mamele vor primi indemnizatie lunara in cuantum de 85% din media veniturior nete realizate ultimele 12 luni din ultimii 2 ani, insa nu mai putin de 85% din salariul minim brut pe tara – eliminandu-se ISR-ul (indicele social de referinta care era in valoare de 50 de lei) din lege. Avand in vedere ca salariul minim brut pe tara va fi 1250 lei incepand cu 1 mai, valoarea acestei indemnizatii minime va fi de 1060 lei/luna.
- Se acorda indemnizatia pana la implinirea varstei de doi ani de catre copil;
- Daca decid sa se intoarca, mamele vor primi stimulent de insertie in cuantum de 50% din indemnizatia minima (adica din 85% din salariul minim brut) – circa 500 lei lunar;
- Nivelul indemnizatiei lunare se majoreaza cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata, pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.
- Parintele care s-a intors din concediul de crestere a copilului nu poate fi concediat timp de sase luni de la revenire.
Modificarile vor intra in vigoare de la 1 iulie 2016, daca presedintele Klaus Iohannis va promulga aceasta lege.