Prevederile Codului rutier au fost modificate astăzi, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, noutăţile vizând semnalizarea lucrărilor de pe drumurile publice, scrie Avocat.net.
Lucrările de pe drumurile publice trebuie să fie semnalizate în timpul nopţii de lămpi luminoase, prin grija firmelor ce se ocupă de execuţia acestora, se arată în document:„Semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie. Aceasta este însoţită pe timpul nopţii de lămpi cu lumină galbenă intermitentă sau în cascadă şi se efectuează de către executantul lucrărilor, cu avizul poliţiei rutiere, astfel încât să asigure deplasarea în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, conform reglementărilor în vigoare”.
Până ieri, în Codul rutier nu se făcea nicio precizare cu privire la semnalizarea luminoasă pe timp de noapte a lucrărilor executate pe drumurile publice. Concret, actul normativ dispunea doar că „semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie şi se efectuează de către executantul lucrărilor, cu avizul poliţiei rutiere, astfel încât să asigure deplasarea în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, conform reglementărilor în vigoare”.
„Peste 2.000 de oameni mor anual în accidente de circulaţie în România, aceasta fiind una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Uniunea Europeană. (…) Starea tehnică deficitară a drumurilor, calitatea slabă a materialelor utilizate la efectuarea de reparaţii curente, precum şi semnalizarea precară a lucrărilor de reparaţii reprezintă, ca altele, tot atâtea cauze favorizante în producerea accidentelor de circulaţie. Considerăm că siguranţa participanţilor la trafic trebuie să primeze în lipsa acută de infrastructuri moderne,impunându-se iluminarea continuă pe timp de noapte a lucrărilor care se execută pe drumurile publice„, scria în documentul menţionat.
În altă ordine de idei, semnalizarea şi amenajările rutiere necesare pe drumurile publice trebuie asigurate de către administratorul drumului în cauză, acestea fiind efectuate doar în baza unui aviz al poliţiei rutiere.
Nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a obstacolelor sau a lucrărilor aflate în zona drumurilor publice reprezintă o contravenţie, potrivit prevederilor Codului rutier.
Asta înseamnă că firmele care se ocupă de lucrări pe drumurile publice şi nu le semnalizează sau le semnalizează prost riscă să primească amenzi din clasa a V-a de sancţiuni, adică între 21 şi 100 de puncte-amendă.
Până la data de 30 aprilie, un punct-amendă era egal cu 105 lei, astfel că amenzile erau cuprinse între 2.205 şi 10.500 de lei. Totuşi, de la 1 mai, contravenţiile rutiere sunt sancţionate mai dur (punctul-amendă este de 125 de lei), ceea ce înseamnă că amenzile din clasa a V-a sunt cuprinse între 2.625 şi 12.500 de lei.