Liberalul Cristian Bușoi, amendament în PE pentru alocarea de bani pentru tratarea cancerului la copii

  Top Tabu
  22/03/2019
  Comentariile sunt închise pentru Liberalul Cristian Bușoi, amendament în PE pentru alocarea de bani pentru tratarea cancerului la copii

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, a afirmat vineri, la Craiova, că în baza unui amendament pe care l-a propus şi a fost adoptat de Parlamentul European (PE), principala prioritate de finanţare în cercetare în sănătate în UE după 2021 va fi eradicarea cancerului la copii, în condiţiile în care anual mor 15.000 de copii de diverse tipuri de cancer, conform Agerpres.

Citește și: Dan Andronic, anunț INCENDIAR după audierea lui Ion Cristoiu în dosarul lui Kovesi: Mai sunt filmulețe și fotografii, dar peste Ocean

Potrivit lui Buşoi, programul UE pentru cercetare în sănătate pentru perioada 2021-2027 va fi de 9 miliarde de euro.

„La nivel european (n.red. ca membru în PE), am fost responsabil pentru Programul de sănătate al UE 2021-2027 şi pentru capitolul sănătate din programul de cercetare al UE de după 2021. Vorbim de 473 milioane euro cât a fost crescut bugetul în urma amendamentelor pe care le-am depus de la 413 cât era propunerea Comisiei Europene pe programul de Sănătate al UE şi vorbim de peste 9 miliarde euro bani care vor fi destinaţi cercetării în sănătate în următorii şapte ani în UE. A fost adoptat un amendament pe care l-am propus: principala prioritate de finanţare în cercetare în sănătate în UE după 2021 va fi eradicarea cancerului la copii până în 2040”, a spus Buşoi, într-o conferinţă de presă.

Acesta a afirmat că potrivit comunitatea ştiinţifică de la nivel european acest lucru este posibil. „Sunt, din păcate, 15.000 de copii bolnavi de diverse tipuri de cancer care mor în fiecare an în UE şi sunt zeci de mii de cazuri noi care se descoperă în fiecare an şi trebuie făcut un efort susţinut. O bună parte din cei 9 miliarde euro vor merge către acţiuni care vor cerceta tratamente noi, îmbunătăţirea tratamentelor existente, îmbunătăţirea metodelor de diagnostic şi alte acţiuni care pot să reducă sau să ducă către zero impactul cancerului la copii în UE”, a mai spus europarlamentarul PNL.

Sursa


About