Legea a intrat în vigoare: Pacienții pot alege ca reprezentant legal şi o persoană din afara familiei

  Top Tabu
  25/07/2019
  Comentariile sunt închise pentru Legea a intrat în vigoare: Pacienții pot alege ca reprezentant legal şi o persoană din afara familiei

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 1 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, care prevede că un pacient îşi poate alege ca reprezentant legal şi o persoană din afara familiei.

Actul normativ prevede completarea art. 1 din Legea 46/2003, în sensul definirii reprezentantului legal al pacientului ca fiind soţul/ soţia, părinţii sau celelalte rude, până la gradul al IV-lea, precum şi orice persoană cu vârsta de minim 18 ani împliniţi pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declaraţie autentificată în faţa notarului, care se înregistrează în Registrul Naţional Notarial de Evidenţă a Procurilor şi a Revocării Acestora.

Citește și: Negocieri intense între Victor Ponta și Viorica Dăncilă! Ce funcție vrea să-i obțină soției sale

Iniţiatoarea propunerii, deputata PSD Diana Tuşa, susţine că din datele existente rezultă că aproape 10% din populaţia României trăieşte în uniune consensuală/ concubinaj.

„Pentru a preîntâmpina şi a găsi soluţii pentru situaţii delicate din viaţa de zi cu zi, considerăm că se impune modificarea legii, astfel încât să asigurăm claritate şi aplicabilitate principiilor de bază care au fundamentat normele legale în vigoare”, a motivat ea.

Citește și: Mega Image vrea să dea mega-lovitura! Se schimbări îi așteaptă pe clienți .

Sursa


About