Joia Mare este ziua în care a avut loc sfânta spălare a picioarelor ucenicilor de către Iisus Hristos, Cina cea de Taină, precum și rugăciunea din Grădina Ghetsimani și vinderea Mântuitorului de către Iuda. Iată ce este bine să faci și ce să nu faci în Joia din Săptămâna Patimilor.
Conform site-ului crestinortodox.ro, în Joia Mare creștinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Tot 12 sunt și nodurile pe care fetele trebuie să le facă unei ațe, punându-și câte o dorință pentru fiecare și urmând să dezlege nodul atunci când dorința s-a îndeplinit.
Tot astăzi este ultima zi în care femeile mai pot toarce cânepa. Tradiția spune că azi vine Joimărița la fetele leneșe pentru a vedea ce au lucrat, iar dacă le prinde dormind le pedepsește făcându-le neputincioase pentru tot restul anului.
În Joia Mare se face ultima pomenire a morților, iar gospodinele înroșesc ouăle. Se spune că ouăle vopsite în această zi nu se strică tot anul. ”Ouale se spală cu detergent, se clătesc, se lasă la uscat, apoi se fierb în vopsea. Pe lângă oua roșii, românii contemporani mai vopsesc ouăle și în galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunză, apoi îl leagă într-un ciorap subțire și așa îl fierb, ca sa iasă „cu model”. Mai demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarniță), cu coajă de crin roșu sau cu flori de tei; luciul li se dădea ștergându-le, după ce s-au fiert, cu slănina sau cu untură”, potrivit crestinortodox.ro
În Joia Mare NU se fac sub nici o formă parastase deoarece pomenirea celor adormiți se săvârșește doar în sâmbăta a doua, a treia și a patra din Postul Mare. Această zi este dedicată participării noastre la răstignirea lui Iisus și a conștientizării sacrificiului făcut de către Mântuitor pentru noi.