Iohannis o acuză pe Pintea că e în campanie de imagine: Dacă și-ar fi propus să construiască spitale, Guvernul nu ar fi trebuit decât să acceseze fonduri UE

  Top Tabu
  16/04/2019
  Comentariile sunt închise pentru Iohannis o acuză pe Pintea că e în campanie de imagine: Dacă și-ar fi propus să construiască spitale, Guvernul nu ar fi trebuit decât să acceseze fonduri UE

Klaus Iohannis a lansat un nou atac la guvernarea PSD, acuzând-o pe Sorina Pintea că a pornit o campanie de imagine mergând in controale la spitale. Presedintele acuza PSD ca nu este interesat sa construiasca spitale.

„Din păcate, actuala guvernare PSD este un eșec de la un capăt la altul. PSD a promis românilor nu mai puțin de 8 spitale regionale și un spital republican.

A promis, de asemenea, reabilitarea, modernizarea și dotarea spitalelor existente. Sunt angajamente scrise negru pe alb în programul de guvernare, asumat și votat în Parlament.

Ce s-a întâmplat cu ele? Simplu, ca și în economie, educație, infrastructură, și de promisiunile în domeniul sănătății s-a ales praful.

Agenda publică este acaparată de peste doi ani de problemele personale ale liderilor PSD certați cu justiția, timp în care cetățenii suferă tot mai mult de pe urma incompetenței guvernanților.

Citeste si Serban Nicolae, vehiculat ca posibil înlocuitor al lui Tudorel Toader: Mi s-a mai propus şi am refuzat în mod constant. Recent, nu am avut discuții

Este revoltător că ministrul Sănătății a pornit o campanie mai degrabă de imagine decât una de informare prin spitalele din țară.

Cum să mai creadă cineva că PSD chiar va construi noi spitale?

În ciuda scandalurilor zilnice prin care se încearcă să se obțină capital de imagine pentru Guvern, cei mai mulți medici și asistente medicale sunt și rămân profesioniști, și încă de cea mai bună calitate.

Ce fac guvernanții ca să îi ajute? Mai nimic, în afara unor excese de autoritate prin care încearcă să acopere lipsa de acțiuni concrete menite să sprijine domeniul sănătății”, a declarat Klaus Iohannis

Președintele României acuză PSD că nu a respectat promisiunile din programul de guvernare în ceea ce privește sistemul sanitar,

„Rezidențiatul nu a fost reformat, așa cum s-a promis, iar în momentul de față nu există o planificare reală a necesarului de angajați în sănătate.

Concret, numărul de locuri și posturi nu este corelat cu numărul de absolvenți de medicină și nici cu necesarul de resurse umane, per ansamblu și pe specialități.

În țara noastră sunt educați foarte mulți tineri medici, dar ne confruntăm în continuare cu dezechilibre pe specialități, cu dezechilibre în distribuția medicilor în urban-rural, dar și între județe ori regiuni, iar exodul nu a fost stopat.

Pesediștii guvernează încercând permanent să găsească țapi ispășitori pentru propriile eșecuri. Nu mai pot păcăli însă pe nimeni, în sănătate cu atât mai puțin.

Dacă și-ar fi propus în mod real să construiască sau să reabiliteze spitale în România, Guvernul nu ar fi trebuit decât să acceseze banii europeni. Avem la dispoziție fonduri pe care PSD pur și simplu nu vrea să le folosească.

Viitorul în medicină înseamnă inovare, digitalizare, sustenabilitate, asigurarea acoperirii universale cu servicii de sănătate.

Un act medical de calitate nu poate exista fără un corp medical dedicat, devotat și responsabil. În același timp, un act medical de calitate nu poate exista în absența unor spitale curate, care să nu ducă lipsă de aparatură medicală sau de medicamente sau de consumabile”, a completat președintele României.

Sursa


About