Sâmbătă 19 iunie, Padbol Timișoara și-a deschis oficial porțile. Muzică, MC, atmosferă de sărbătoare, precum și cadouri de la Alexandrion Group, mereu alaturi de Padbol România în orice colț al tării.
În meciul de deschidere au jucat Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, și Calin Rosemblum, directorul Liceului cu Program Sportiv Banatul.
Un alt meci disputat a fost jucat de internaționalul Deian Sorescu și echipa Padbol Timișoara.
Finalul evenimentului a fost marcat de meciul jucat de Primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
La eveniment au mai participat si Flaviu Iepan, din partea CJ Timis, Romeo Malac, presedintele AJF Timis, Erol Baeram, vicepresedintele FC Ripensia, Marius Poclid, președintele FC Ghiroda și Elisabeta Gherghisan, CEO Padbol Romania.
„Marcăm astăzi primele terenuri de padbol din Banat, ne bucurăm că acest fenomen sportiv național a ajuns și aici. Felicităm inițiatorii padbolul în Timișoara, cei care, începând de astăzi, ne vor reprezenta la nivel de judet. Ne dorim să ajutăm, prin antrenamente specifice de padbol, la creșterea tehnicii și performanței copiilor și juniorilor, vom organiza cât mai multe evenimente și competiții, iar din 2022, Turneul Banatului va fi parte integrantă a competiției noastre oficiale Romanian Padbol Tour. Si, de ce nu, in viitor, poate vom organiza si o cupa europeana sau chiar mondiala la Timisoara.”- Elisabeta Gherghisan.
“A fost lansat padbol în Timișoara, la inițiativa unor oameni inimoși, un nou sport promovat și în partea noastră de țară! Am încercat și eu magia padbolului, împreună cu Călin Rosenblum, fostul mare atacant al echipei de fotbal Politehnica Timișoara, fiecare având coechipier câte un copil. Ne-am simțit extraordinar în compania celor mici, totul desfășurându-se într-un spirit sportiv, de fair play, unde nu e important cine câștigă, ci importantă este prezența pe teren și mișcarea. Am felicitat și părinții pentru eforturile depuse în susținerea pasiunilor sportive ale copiilor. Consider că este foarte important pentru copii și părinți deopotrivă să regăsească plăcerea de a face sport, întrucât sportul înseamnă sănătate și disciplină. Mă voi implica în promovarea padbol, sperăm ca în viitor și Primaria să ajute, să putem contribui și noi la dezvoltarea acestui sport, și sa avem echipe care să ne reprezinte la un nivel ridicat”, a spus și viceprimarul Cosmin Tabără.
Mai mult detalii pe padbol.ro