Ilie Năstase: Copiii de la Dr. Oetker Junior Trophy o să ajungă campioni pentru că joacă cu plăcere

  Top Tabu
  24/05/2021
  Comentariile sunt închise pentru Ilie Năstase: Copiii de la Dr. Oetker Junior Trophy o să ajungă campioni pentru că joacă cu plăcere

Ilie Năstase consideră că sportivii care participă la turneul internațional Dr. Oetker Junior Trophy o să ajungă campioni pentru că joacă cu plăcere.

„Pe timpul meu nu existau astfel de turnee cu jucători din alte țări. Nu aveam arbitru, iar mingile alea zburau de parcă erau avioane. Noi am jucat cu multă ambiție, dar acești copii sigur o să ajungă campioni pentru că joacă cu plăcere”, a declarat Ilie Năstase.

Maia Ilinca Burcescu și Eric Maximmilian Niță au fost premiați cu Trofeul „Tinere Talente” de către Ioan Cozma, Director General Dr. Oetker România. De asemenea, a fost anunțat Trofeul Fair Play in memoriam Florența Mihai, care va fi decernat de către Cătălina Cristea (Director Turneu).

„Anul trecut din cauza pandemiei nu am putut să jucăm ediția a IX-a a Dr. Oetker Junior Trophy.  S-a mai dezmorțit puțin atmosfera și ne bucurăm că se ține în continuare acest turneu. Mă bucur foarte mult că unii dintre tinerii pe care i-am premiat ca vitoare talente la edițiile trecute au confirmat și au jucat chiar pe tablourile ATP. Spre exemplu Jaqueline Cristian, căreia i-am deceranat acum doi ani trofeul. Anul acesta ni s-a permis să organizăm numai un turneu cu un tablou de 32 din cauza pandemiei, dar sper ca anul viitor să fim din nou cu tablou de 64. Aș dori să creem o emulație în susținerea tinerelor talente și să lărgim numărul de sponsori. Mă bucur că Iga Swiatek (Polonia) care a jucat într-un turneu sprijinit de Dr. Oetker, finala România – Polonia în Curtea de Argeș, a confirmat la nivel înalt internațional. Vom mai auzi de multe nume, spre exemplu avem o foarte talentată sportivă, Eva Ionescu (Tenis Club Curtea de Argeș) care sper să confirme. Cu toate condițiile astea de pandemie am reușit să atragem sportivi din peste 10 țări, ceea ce spune multe despre valoarea acestui turneu”, a declarat Ioan Cozma, Director General Dr. Oetker România.

„A devenit o tradiție ca la sfârșitul primăverii să se dispute la Centrul Național de Tenis trofeul internațional Dr. Oetker Junior Trophy. Este cea mai importantă competiție din Sud Estul Europei, la care au jucat marii campioni, printre care, Federer, Djokovik sau Simona Halep. Veți întâlni la acest turneu copii de care veți auzi în viitor. Cel mai bun să câștige, sper ca cei mai buni să fie de la noi”, a declarat oficialul F.R. Tenis, George Cosac.

„Mă bucur să ne revedem, trăim o mare bucurie mare că se joacă din nou turneul Dr. Oetker Junior Trophy. Sincer, anul trecut nu mai aveam aceasta speranță. Pentru aceasta suntem aici să aducem o bucurie copiilor. Mult succes tuturor”, a declarat Directorul General al F.R. Tenis, Răzvan Itu.

„Gândurile merg în primul rând către firma Dr. Oetker fără care care nu ar fi fost pozibil acest turneu. Poate și alte firme vor descoperi cât de frumos este să organizeze turnee de tenis. Așa le putem oferi șanse copiilor, în primul rând copiilor foarte buni din țară. Anul trecut a fost greu fără acest turneu,  dar sperăm ca la anul să revenim la forma inițială de tablou”, a declarat Daniel Dobre. Director Tehnic FRT.

A IX-a ediţie a Dr. Oetker Junior Trophy, competiţie internaţională din cadrul Tennis Europe, categoria 1, are loc în cursul acestei săptămâni, la Centrul Național de Tenis (CNT) din Bucureşti.

Informații despre turneul la care participă 65 de jucători din 10 țări pot fi găsite juniortrophy.ro. Sponsorul principal este Dr. Oetker Romania, iar promotorul competiției este Harmony Advertising.


About