Academia Victor Hănescu a organizat la sfârşitul săptămânii trecute, la Mall Promenada, evenimentul “Creştem campionii de mâine”.
Este un moment special pentru tenisul românesc, de aceea trebuie să avem grijă de viitorul de mâine al acestei discipline sportive.
Avem nevoie de cât mai multe turnee de acest gen, tenisul românesc fiind pe un trend ascendent. Acest tip de turneu ajută copiii să se îndrepte către tenis şi avem nevoie şi de sprijinul companiilor”, a declarat Victor Hănescu.
Acţiunea gratuită, care a fost sponsorizată de Dr. Oetker şi Livone s-a adresat copiilor cu vârsta între 4 şi 8 ani ce doresc sa înceapă să joace tenis sau care deja au luat contact cu tenisul si doresc sa aprofundeze tehnicile de joc.
Fostul număr 26 ATP, care are Academia Victor Hănescu şi taberele “Train Like a Pro”, spune că a organizat şi va crea în continuare programe care să ajute copii în drumul către înalta performanţă.
Dupa 17 ani de tenis profesionist, dintre care 10 în Top 100 ATP, Victor Hănescu a trecut la o nouă provocare: proiectul Academia Victor Hanescu (AVH), născut din dorinţa de a transmite mai departe cunoştintele şi experienţa acumulată în cariera de sportiv de performanţă.
“În cadrul academiei, o parte importantă pe care dorim să o promovăm este minitenisul. Pentru mine, minitenisul este un proiect de suflet, inspirat de copiii din cadrul academiei şi de convingerea că, pe termen lung, practicarea tenisului are beneficii în dezvoltarea armonioasă a copiilor”, spune fostul număr 26 ATP.
Minitenisul se adresează copiilor cu vârsta între 4 şi 7 ani care fac primii paşi în tenis sau care deja au luat contact cu sportul alb şi doresc să-ţi îmbunătăţească aptitudinile.