Ministerul Sănătăţii (MS) precizează că grupul de lucru care analizează posibilitatea introducerii canabisului medicinal, ca terapie adjuvantă în bolile cronice, a fost înfiinţat pentru a asigura accesul pacienţilor la tratamente inovative. MS arată că legislaţia românească permite utilizarea canabidiolului în medicamente, nefiind substanţă controlată, informează News.ro.
Citește și: Producătorii de medicamente susțin că România ar putea face economii semnificative cu medicamentele biosimilare, în locul produselor biologice de referință
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri seară, de Ministerul Sănătăţii, prima întâlnire a Grupului de lucru înfiinţat de MS pentru a analiza posibilitatea introducerii în practica medicală din România a canabisului medicinal, ca terapie adjuvantă în bolile cronice, a avut loc marţi.
Din grupul de lucru fac parte reprezentanţi ai MS, CNAS, ANMDM, şefi ai comisiilor de specialitate neurologie pediatrică, psihiatrie adulţi şi psihiatrie pediatrică, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi.
În cadrul întâlnirii, specialiştii au subliniat că unicul produs benefic în tratamentul adjuvant al epilepsiilor rare (Sindrom Dravet si Lennox – Gastaut) din cele existente pe piaţa externă şi care are autorizaţie de punere pe piaţă de la FDA (Food and Drog Administration) este în prezent comercializat doar în SUA. Procedura de autorizare pentru piaţa europeană este posibil să fie finalizată de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) în prima jumătate a acestui an.
MS precizează că legislaţia românească permite utilizarea canabidiolului în medicamente, nefiind substanţă controlată.
În cadrul întâlnirii s-a subliniat diferenţa între THC – care reprezintă substanţa psihoactivă din canabis şi se regăseşte în tabelul 1 al Legii 339/2005 care cuprinde substanţe interzise şi fără interes în medicină şi CBD – canabidiol – o substanţă care poate fi utilizată în scop terapeutic.
„Ministerul Sănătăţii doreşte să asigure accesul la tratamente inovative care aduc beneficii pacienţilor şi acesta este motivul pentru care am înfiinţat acest grup de lucru. Trebuie să identificăm soluţii care să respecte toate convenţiile internaţionale, în acest caz vorbim despre Convenţia Unică asupra Stupefiantelor din 1961 şi Convenţia Naţiunilor Unite din 1971 asupra substanţelor psihotrope. În aceste condiţii, vom urmări autorizarea în Europa a produsului Epidiolex pentru asigurarea accesului rapid la tratament pentru pacienţii cu epilepsie rară din România”, a declarat Octavian Alexandrescu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, citat în comunicat.
În cadrul grupului de lucru, în viitor, discuţiile vor continua cu preşedinţii altor comisii de specialitate, precum oncologie, boli infecţioase, paliatie, toxicologie şi toxicodependenţă.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, miercuri, că se analizează o măsură prin care s-ar legaliza utilizarea canabisului în România, în scop medicinal, în condiţiile în care aceasta este o practică la nivel european.
Legat de această măsură, ministrul a vorbit despre cazurile de pacienţi cu cancer şi a spus că există deja, la Ministerul Sănătăţii, o comisie care analizează o astfel de procedură.
”Se ia în calcul legalizarea pentru utilizarea în acest sens. (…) Există un argument medical care justifică această procedură”, a spus ministrul.
Teodorovici a amintit că aceasta este o practică la nivel european.
”Este deja o practică europeană (…) Dacă în Vestul Europei sunt multe exemple şi sunt legalizate anumite practici, noi de ce să nu analizăm?”, a spus ministrul.
Teodorovici a fost întrebat şi în legătură cu aspectul economic al unei astfel de măsuri.
”În România, din păcate, argumentele de ordin economic pălesc în faţa altora simple şi uşor de ajuns la populaţie”, a mai spus el.
În luna februarie, europarlamentarii au adoptat, la Strasbourg, o rezoluţie privind utilizarea canabisului în scopuri medicale la nivelul Uniunii Europene (UE).