Exportul de medicamente pe bază de chinină INTERZIS de Bulgaria

  Top Tabu
  20/03/2020
  Comentariile sunt închise pentru Exportul de medicamente pe bază de chinină INTERZIS de Bulgaria

Ministrul bulgar al sănătăţii, Kiril Ananiev, a dispus interzicerea exporturilor de medicamente pe bază de chinină, până la noi ordine, în scopul de a se asigura necesarul intern în timpul epidemiei declanşate de noul coronavirus, transmite vineri BTA, citând un comunicat al ministerului de resort, potrivit Agerpres.

Interdicţia a fost institută în urma unei reuniuni la care au participat premierul Boiko Borisov, ministrul Kiril Ananiev şi membrii comitetului naţional de criză.

Unul dintre specialiştii medicali prezenţi l-a informat pe Borisov despre efectele pozitive ale medicamentului anti-malarie cholorochină în tratarea pacienţilor cu COVID-19, citând studii din China şi Franţa care sugerează că acest medicament combate simptomele infecţiei cu coronavirus şi grăbeşte vindecarea.

Borisov se află în contact cu omologul său chinez Li Keqiang în legătură cu posibilitatea de a se importa chlorochină din China.

CITEȘTE ȘI: Descoperiri importante: Cum luptă sistemul imunitar cu noul coronavirus/ STUDIU .

Vineri, într-o scrisoare trimisă principalelor autorităţi ale statului, Asociaţia medicală de la Sofia propune să se instituie interdicţia de părăsire a domiciliului şi să fie limitate intrările şi ieşirile din capitală. De asemenea, asociaţia cere statului să mobilizeze industria farmaceutică pentru a menţine resursele necesare pentru producţia de medicamente cruciale în lupta împotriva coronavirusului, de care, cel mai probabil, va fi nevoie în curând.

Pe de altă parte, în cadrul eforturilor de combatare a răspândirii epidemiei, parchetul din Sofia a cerut informaţii primarului capitalei despre măsurile aplicate de autorităţile locale în cartierele de romi şi despre controlarea grupurilor mari de bulgari reveniţi din ţări cu risc ridicat şi care nu respectă carantina obligatorie.

Parchetul a cerut de asemenea informaţii despre opţiunea de a se asigura camere cu termoviziune, echipament de protecţie şi despre prezenţa mediatorilor pentru a creşte gradul de conştientizare în rândul comunităţilor de romi cu privire la pericolele legate de nerespectarea măsurile împotriva epidemiei.

Potrivit site-ului novinite.bg, la Burgas, primarul Dimitar Nikolov a declarat că celula de criză la nivel local a decis că locuitorilor din cartierele de romi din oraş le va fi măsurată temperatura cu o dronă echipată cu o cameră cu termoviziune. Maşini de poliţie patrulează constant în jurul celui mare cartier de romi din oraş, Komluka, monitorizând respectarea măsurilor împotriva răspândirii virusului.

Sursa


About