Emoționant: ce a făcut această participantă la Miss America în loc să danseze

  ioana
  18/09/2015
  Comentariile sunt închise pentru Emoționant: ce a făcut această participantă la Miss America în loc să danseze

Miss America nu este doar o competiție, ci o întreagă istorie aflată sub semnul superficialității. Cea mai frumoasă participantă, cu cele mai potrivite forme și cea mai albă dantură pleacă acasă cu o coroană și un premiu. Peste tot în lume, tinerele și adolescentele învață din primii ani că cel mai important lucru în viață este să arăți bine. Cu toții ne gândim că dacă ai fizicul unei potențiale Miss America, nu mai ai nevoie de nimic. Școala nu e pentru tine, e pentru muritoarele de rând.

Iată, însă, că în sfârșit cineva a demonstrat că se poate mai bine, că e de dorit să ai și ceva de spus, nu doar de arătat. Kelley Johnson, Miss Colorado, a ridicat ștafeta la un cu totul alt nivel. În loc să danseze sau să cânte în cadrul probei de talent, ea a ales să vorbească despre un subiect extrem de important – ce înseamnă să fii infirmieră, ce înseamnă să faci parte din sistemul medical.

Femei precum Kelley Johnson ar trebui să fie modelele de urmat ale tuturor tinerelor și adolescentelor astfel încât să învețe că superficialitatea nu te duce departe și că aspectul fizic te ajută doar până la un punct. Apoi mai trebuie să și contribui la bunul mers la societății.


About