Un dispozitiv de monitorizare a pacienţilor Merge Hemo s-a oprit în timpul unei intervenţii pe inimă din cauza antivirusului de pe computer care a început să scaneze sistemul. În mijlocul operaţiei, aparatul care monitorizează semnele vitale ale pacientului a pierdut conexiunea cu PC-ul care rulează programul Merge.
Medicii au văzut la timp că ecranul de pe Merge Hemo nu mai afişa nimic şi au restartat computerul, apoi au repornit programul. Procedura a durat 5 minute şi, din fericire, incidentul nu a avut consecinţe dezastruoase pentru pacient.
După aceea a fost făcut un raport, iar compania Merge (deţinută de IBM), care produce aparatul, a început o investigaţie. Au aflat că antivirusul de pe computer era setat să facă o scanare completă a sistemului în fiecare oră. Experţii companiei i-au recomandat personalului tehnic din spital să dezactiveze scanările în timpul operaţiilor şi să excludă de la scanare fişierele programului Merge, lucru precizat deja în manualul de utilizare.
SURSA: go4it