Un mesaj în aparență inocent al companiei Coca-Cola transmis prin intermediul social media i-a enervat la culme atât pe ruși, cât și pe ucrainieni.
Postarea celor de la compania de băuturi răcoritoare a stârnit numeroase controverse deoarece inițial ea conținea fotografia unei hărți a Rusiei care nu cuprindea și Crimeea. Acest lucru bineînțeles că i-a nemulțumit pe ruși, astfel că marketerii din cadrul Coca-Cola au refăcut harta, adăugând atât Crimeea, cât și Insulele Kurile care sunt disputate de Japonia.
Coca-Cola a reușit astfel să atingă un punct sensibil în istoria recentă a Ucrainei întrucât în vara lui 2014 a avut loc procesul politic de anexare a Crimeei de către Federația Rusă, proces considerat de NATO și UE ca fiind ilegal. În mod evident subiectul este unul extrem de delicat atât pentru Ucraina și Rusia, dar și pentru comunitatea internațională.
Ca urmare a amenințărilor naționaliștilor ruși, Coca-Cola a decis să schimbe postarea pentru a fi mai pe placul acestora, însă a reușit astfel să supere cealaltă parte inclusă în conflict, Ucraina. Reacția ucrainienilor a fost una dură, promițând să boicoteze vânzările companiei de băuturi răcoritoare.
Într-un final Coca-Cola a decis să retragă întru totul mesajul de sărbători, cerându-și scuze pentru greșeală.