După ce campania noastră pro diversitate la Mireasă s-a lovit de zidurile Buftei, după discriminarea la care nu doar comunitatea noastră, ci și întreaga comunitate LGBT au fost supuse prin refuzul de a ne permite aniversarea cuplului neoficial de băieți susținut și prin eliminarea unuia dintre ei, pentru a pune capăt controverselor din jurul lor, ne-am hotărât sa purtam la Mireasă o campanie împotriva infracționalității.
În secunda în care am auzit că un concurent, Mihai, dorește pentru Hatice, de ziua ei de naștere, mesaje de la persoane din lumea mondenă, ne-am organizat pentru a veni în întâmpinarea dorinței concurentului, dar și pentru a ne susține campania împotriva infracționalității.
Printre regulile enunțate ale emisiunii este și aceea că, în cazul aniversarii unei zile de naștere, se vor transmite concurenților toate mesajele primite de la sustinatori, excepție făcând doar aniversările de cuplu, când producătorii aleg un video, dintre cele primite.
Hatice este concurentă cu care Mihai are cuplu oficial la Mireasă și cea care a relatat cu nonșalanță, în emisiune, nu doar că a consumat stupefiante, dar a și beneficiat de bani și vacante de lux de pe urma exploatării și traficării femeilor, de către fostul ei iubit.
În acest sens, am contactat patru dintre cei cinci producători considerați public ca fiind crema cremelor emisiunii Mireasă, cel puțin de wikipedia.
Le-am trimis celor patru producători ai emisiunii Mireasă un mesaj din partea Viperele Vesele, civilizat, explicativ și elegant, pe care il atașam și acestei postări, însoțit de video-uri cu mesajele persoanelor din lumea mondenă solicitate, persoane cu priză la public, video-urile acelora care au dorit sa se alăture campaniei împotriva infracționalității, în speță, tiktoker-ul Mihai Florea (Puterea Dragostei, sezonul 4), Albert Oprea (Survivor, Casa Iubirii), tiktoker-ul Ovidiu Neveu (galele RXF), Romeo Vasiloni (Puterea Dragostei sezonul 3, ispita Insula Iubirii sezonul 7) David Andrei (Puterea Dragostei, Mireasa- Urzeala Soacrelor), Cristian Grigorescu (Puterea Dragostei, sezonul 1, ispita Insula Iubirii, sezonul 6 ), Andrei Ardelean (Casa Iubirii, sezonul 1), Alin Gherghel (Puterea Dragostei, sezonul 3), Robert Andrei Dobre (Casa Iubirii, sezonul 1), Nicolas Delcea (Puterea Dragostei, sezonul 3), Costi Gîlceavă (Casa Iubirii, sezonul 1), pentru a îi fi transmise pe plasma concurentei Hatige, la ceas aniversar. Reacția producătorilor a fost: BLOCK!
Trei dintre cei patru producători contactați, în speță Luiza I., Monica R. și Ștefan S. („soarele” nostru de la Mireasă, astrul călăuzitor din Antena, pe care continuam să îl iubim și stimăm, dar nu suficient cât să îi mai trimitem și bezele, pe această cale) ne-au dat block aproape instant. Al patrulea producător, Ciprian N., a rezistat, cumva eroic, campaniei împotriva infracționalității, însă ne-a dat block în secunda în care i-am trimis link-ul petiției pentru transparența voturilor la emisiunea Mireasă.
Nu suntem medici și nu ne permitem să punem diagnostice, însă faptul că toți producătorii emisiunii Mireasă reacționează cu block la orice campanie propusă de comunitatea noastră, orice susținere, la orice solicitare pe care această comunitate ar avea-o, ne determină să credem că se produce un scurt-circuit la nivelul creierului acestor producători de la Mireasă, când văd scris sau aud numele Viperele Vesele, scurt-circuit care le blochează producatorilor degețele pe block.
Nu putem să nu ne întrebăm ce au de ascuns, de ce se feresc, care este motivul real al acestei reactii emotive și panici pe care producătorii emisiunii Mireasă o manifestă în raport cu comunitatea Viperele Vesele.
Reacțiile acestea de block, fără explicații, zidul acesta al tăcerii ridicat indiferent de campania purtată de comunitatea Viperele Vesele la aceasta emisiune, indiferent de susținerea oferită de aceasta comunitate unui concurent sau unei cauze, lipsa de respect aratată telespectatorilor ridică foarte multe semne de întrebare. Aceasta echipa de producție de la Mireasa beneficiază de o sumedenie de numere de telefon, plătite de Antena Group.
Servesc aceste numere de telefon strict interesului personal al producatorilor? Sunt folosite pentru a face schimb de rețete de gătit? Pentru a își povesti viata și suferințele amoroase?
În mod cert, se pare că nu sunt folosite în interesul emisiunii sau ca o linie fierbinte cu telespectatorul onest și cinstit, fiindcă telespectatorii sunt tratați cu block, nu cu răspunsuri la problemele ridicate.
Noi, comunitate cu 117k de membri, avem foarte multe întrebări, dileme, idei, propuneri, foarte multe gânduri de exprimat în emisiunile acestea de dating, însă suntem civilizați și nu deranjam echipa de producție, altfel decât într-un mod organizat.
Membrii comunității ne exprima nouă, prin comentarii sau prin mesaj privat, problemele pe care doresc să le ridicam și noi contactam echipa de producție, unde, invariabil, ne lovim de block! Dacă noi, această mare comunitate, ne lovim zidurile Buftei, sunt șanse ca și echipa de producție a emisiunii Mireasă să continue se lovească de zidurile presei independente, aceea care apreciază campaniile purtate de această comunitate și care ascultă și respectă vocea publicului consumator de emisiuni tv, dar și de zidurile dure ale audienței, aceea oricum la limita dezastrului, pentru pretențiile Antenei 1.
De ceva timp, ne tot întrebăm: oare, în toată Antena Group, cât este ea de mare, nu s-o găsi un decident mai luminat, unul capabil să găsească soluții la problemele cu care se confruntă publicul telespectator al Antena 1 si Antena Stars, care face parte din comunitatea Viperele Vesele, nu s-o găsi vreun decident să aplece asupra cifrelor de audiență ale emisiunilor Mireasă și Mireasă – Capriciile Iubirii, un decident capabil să îi determine pe acești producători de la emisiunea Mireasă să înțeleagă că un comportament de genul stat în stat într-un trust nu este unul care să apropie publicul, ci, din contră, să îl îndepărteze?!
Să înțelegem că în Antena Group lumea începe și se termină cu acești producători de la Mireasă?!
În acest caz, să nu mai mire pe nimeni că ajunge Observatorul să între în emisie după ce a fost lăsat în 12.7, 15.8 sau, în cazuri fericite, ca cel de luni, 27.03.2023, 17.5 share.
P.S. Mentionam că am contactat doar patru producatori dintre cei cinci considerați pe Wikipedia a fi crema cremelor, caimacul laptelui de la Mireasă, și am omis-o intenționat pe doamna Elena S.R.
Nu am vrut să o deranjăm, fiindcă, vorbește târgul, ca ar deveni curând (prin luna mai) bunică și poate e ocupată cu pregătirile pentru marele eveniment sau stă cocoțată în vârful patului, cu perfuziile la purtător, cu mâinile împreunate pe piept, doar florile lipsindu-i, contemplând tavanul și întrebandu-se „De ce, Doamne?”.
Să spunem drept, nu știm dacă doamna producător este la curent cu vocile targului sau primește, cu ocazia acestei postări, asa o veste minunată. Conform acelorași voci ale târgului, domnisorul David, tanar și neliniștit cameraman, angajat și el lângă mămițica, căci se poartă și la case mai mari, d-apăi în Antena Group, ar fi cucerit, prin luna august a anului 2022, inimi, și nu doar inimi, printre tinerele aspirante la statutul de mireasa anului.
Doamne ajuta, sa fie într-un ceas bun și să jucăm la botez!
Oare, invitația la botez o primim tot prin block?!