Fundaţia Alexandrion a premiat câştigătorii celei de-a şasea ediţii a Galei Trofeelor Alexandrion, cea mai importantă gala a sportului românesc, ȋntr-un eveniment de anvergură difuzat pe 6 februarie la B1 TV şi pe pagina de Facebook a Fundaţiei. Anul acesta, Fundaţia Alexandrion a reconfigurat formatul evenimentului, pentru a putea respecta toate măsurile legislative în vigoare, impuse de evoluția pandemiei de COVID-19, astfel ȋncât ceremonia de premiere s-a desfăşurat fără public.
Sportivii care au obținut performanţe deosebite în 2020 au fost distinşi cu Trofeele Alexandrion şi recompensati financiar pentru contribuţia lor la dezvoltarea sportului românesc, ȋn cadul singurului demers de acest fel organizat și susținut în totalitate de o entitate privată.
Trofeele Alexandrion, acordate ȋn urma consultării cu reprezentanții a 27 de redacții sportive din România şi a unor instituţii abilitate, sunt menite să răsplătească atât rezultatele excelente în sport, cât și să ajute sportivii să atragă atenția asupra provocărilor şi lipsurilor cu care se confruntă acest domeniu, care necesită o implicare constantă și activă atât a statului, cât și a mediului privat.
Câştigătorii Trofeelor Alexandrion 2020 sunt :
- Laura Coman (tir sportiv; campioană europeană)
- Paul Georgescu (ȋnot; trei recorduri stabilite ȋn Antarctica)
- Cătălina Axente (lupte; medalie de bronz europeană, categoria 72 kg)
- Alin Alexuc- Ciurariu (lupte; campion continental, categoria 130 kg)
- Andreea Chiţu (judo; vicecampioană europeană, categoria 52 kg)
- Marcel Manea (culturism; campion modial)
- Daniel Crista (ciclism; medalie de bronz europeană la Campionatul European pe Velodrom)
- Ana-Maria Brânză Popescu (scrimă ; campioană mondială)
- Robert Glinţă (ȋnot; vicecampion european, proba de 50 m spate)
- Larisa Iordache (gimnastică: 4 medalii europene la gimnastică artistică)
Câştigătorii Trofeelor Alexandrion «Speranţa», secțiune prezentată de Elena Chiriac, sunt:
- Julianne Duckadam (scrimă)
- Mihai Savin (judo)
- Andrei Nica (medalie de aur la monobob, Jocurile Olimpice pentru Tineret)
Trofeul de Excelenţă ȋn sport a fost acordat lui Miodrag Belodedici (premiul pentru ȋntreaga carieră ȋn fotbal).
Fundaţia Alexandrion i-a oferit un premiul special ultramaratonistului Levente Polgar.
Fundația Alexandrion a avut de-a lungul timpului parteneriate atât cu echipe de handbal (U Alexandrion Cluj și CSA Steaua Alexandrion), cât şi cu echipe de fotbal (Universitatea Craiova, CSM Politehnica Iaşi, ASU Politehnica Timișoara, Petrolul Ploieşti, Concordia Chiajna, Universitatea Cluj, Metaloglobus București, Unirea Urziceni, Steaua Bucuresti și Dinamo Bucuresti). Unele dintre aceste parteneriate se derulează şi ȋn prezent. Fundația susține, de asemenea, și alte sporturi, precum golf, rugby, ciclism, box, polo, volei, tenis de câmp etc. Ani la rând, Fundația Alexandrion a sprijinit nu doar echipe sportive, ci și Comitetul Olimpic Sportiv Român, la trei Olimpiade, organizate la Atena, Londra și Beijing.
Trofeele Alexandrion, care onorează performanța internațională a sportivilor români, reprezintă cea mai importantă gală a sportului românesc, iar cea de-a cincea şi cea mai recentă ediţie a avut loc în februarie 2020.
Compania Alexandrion Group, prin Fundaţia Alexandrion, este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai sportului românesc, ȋn rândul companiilor din România. În medie, ȋn ultimii 5 ani, Fundaţia Alexandrion a dedicat sportului peste 200 de acţiuni anuale şi a oferit peste 100.000 de mingi de fotbal, handbal, baschet, rugby sau volei, iubitorilor de sport, ȋn perioada menţionată.