BREAKING Cu liberalii plecați să-și găsească premier, PSD + UDMR au modificat radical în Senat controversata OUG pe sănătate

  Top Tabu
  26/02/2020
  Comentariile sunt închise pentru BREAKING Cu liberalii plecați să-și găsească premier, PSD + UDMR au modificat radical în Senat controversata OUG pe sănătate

Plenul Senatului a modificat, luni, cu 63 de voturi ‘pentru’, 13 voturi contra si o abtinere, controversata OUG pe sănătate (ordonanța de urgență 25/2020) emisă recent de fostul guvern Ludovic Orban. Liberalii nu au fost prezenti la vot. Legea de aprobare a OUG merge la Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.

  • Se amână pentru 21 aprilie 2025 intrarea în vigoare a coplății pentru servicii medicale prestate de sistemul privat
  • S-a eliminat din OUG articolul: `Pentru bolnavii incluși în programele naționale de sănătate decontate din bugetul FNUASS, respectiv bugetul Ministerului Sănătății, precum și pentru cei care beneficiază de servicii medicale în baza art. 100 și art. 111, furnizorii publici și privați au obligația de a nu încasa sume suplimentare față de cele decontate potrivit actelor normative în vigoare’
  • S-a eliminat din OUG articolul: `Lista spitalelor private în cadrul cărora se pot organiza servicii medicale private de urgență se aprobă prin hotărâre a Guvernului În vederea verificării standardelor, spitalele private vor depune la Ministerul Sănătății documentația stabilită prin hotărâre a Guvernului”
  • S-a eliminat din OUG articolul: `Cheltuielile pentru îngrijirea pacienților aflați în stare critică sau cu acuze ce ridică suspiciunea unei afecțiuni acute grave care nu pot fi acoperite din sumele obținute pe baza contractelor încheiate de către spitalele private cu casele de asigurări de sănătate vor fi decontate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății. Sumele aferente decontului per caz nu pot depăși sumele decontate pentru cazuri similare din sistemul public de urgență’

Explicatiile presedintelui Comisie pentru sanatate din Senat, Laszlo Attila:

  • „Am decis să abrogăm articolele şi alineatele care se referă la situaţia furnizorilor privaţi. Am prorogat termenul privind introducerea coplăţii de la 2021 la 1 aprilie 2025. Cei care doresc să participe în programele naţionale de sănătate pot să o facă, însă fără să perceapă nişte sume în plus din partea pacienţilor pentru acordarea acestor servicii medicale”
  • Acesta a adăugat că, dacă ordonanţa ar fi fost respinsă integral, ar fi intrat în vigoare actul normativ de anul trecut şi ar fi existat riscul ca pacienţii să plătească imediat în plus furnizorilor privaţi de servicii medicale.
  • „Dacă noi am fi respins ordonanţa în integralitatea sa, atunci ar fi intrat în aplicare ordonanţa de anul trecut, adică după ce se pronunţau plenul Senatului, respectiv plenul Camerei Deputaţilor, exista riscul ca ea să intre în vigoare şi de mâine să plătim coplată în anumite situaţii dacă ne adresăm furnizorilor privaţi”

Sursa


About