Bilanţul pandemiei de coronavirus a ajuns la 26.965 morţi pe plan global, unde s-au înregistrat până în prezent peste 590.000 de cazuri de infectare, cele mai multe în Statele Unite.
Bilanţul pandemic este în prezent de 26.965 morţi pe plan mondial, unde se înregistrează 590.628 de cazuri de coronavirus, conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA), potrivit Mediafax.ro.
Citește și: ‘ERAM FERICIŢI ŞI NU ŞTIAM’ – Editorial viral online, scris de un jurnalist spaniol
Statele Unite au ajuns pe primul loc din punctul de vedere al numărului de infecţii, 100.514. În Italia sunt 86.498 de cazuri confirmate de coronavirus, în China sunt 81.897 de cazuri, în Spania 64.059, iar în Germania 50.178. În Franţa s-au înregistrat 33.402 cazuri, în Iran 32.332, iar în Marea Britanie 14.743.
Cele mai multe decese cauzate de Covid-19 au fost raportate în Italia, 9.134. În Spania s-au înregistrat 4.934 de decese, în China 3.296 şi în Iran 2.378. În Franţa sunt 1.995 de decese, în Marea Britanie 759, în Olanda 546, iar în Statele Unite 1.546. În Germania au fost raportate 321 de decese, în Belgia 289, iar în Elveţia 231.
La nivel mondial s-au vindecat 129.812 persoane, cele mai multe în China, 61.732.