”Eu și mama am fost una și aceeași persoană. Am avut amândouă aceeași tărie, aceeași asprime, dacă vreți… Eu despre ea nu pot să vorbesc niciodată la timpul trecut, o simt mereu lângă mine, o aștept mereu… Da, îmi e cumplit de greu pentru că fizic nu mai e, nu mai pot să o sun, să-i vorbesc, sa ne certăm…”, spune Anamaria Prodan, cu lacrimi în ochi, de câte ori vorbește despre mama ei, imensa cântăreață de folclor Ionela Prodan.
Fiica artistei, celebra impresară de fotbaliști, mărturisește că încă nu s-a împăcat cu faptul că Ionela Prodan nu mai e. ”Am toată casa, la Snagov, plină cu tablouri. Știi, parcă toate ma privesc, iar de fiecare dată când intru pe ușă, o întreb, glumesc cu ea ca și cum este acolo: ce, ai ceva să-mi zici? ce nu am mai făcut bine? Poate că o să zici că sunt nebună, dar așa simt, că mama e prezentă și abia așteaptă să mă dojenească”, povestește Anamaria, într-un interviu pentru România TV.
Astăzi, este iar zi de pomenire, e ziua parastasului de comemorare a un an de la trecerea la cele veșnice ale artistei care face practic parte din patrimoniul cultural național al românilor.
Citește și: Boala care a răpus-o pe Stela Popescu afectează milioane de români: Simptomele apar foarte târziu
Pachete cu mâncare de post împărțite la cimitir și la cămine de bătrâni
Anamaria Prodan a comandat pentru parastasul Ionelei Prodan 70 de pachete și le-a împărțit oamenilor nevoiași, pentru sufletul mamei ei. Nu s-a zgârcit deloc. A cerut ca în aceste pachete să fie tot ceea ce și-ar fi dorit să pună pe masă în zi de post Ionela Prodan și cam ceea ce i-ar fi de folosință unui om care nu își permite chiar de toate: zacuscă, ciocolată şi caşcaval de post, pate vegetal, portocale, roşie, măsline, dulceaţă, sarmale de post, napolitane de post, fasole bătută, glucoză, chiflă, o cutie de bere bără alcool şi o sticlă mică de vin roşu.
Pentru a fi totul în regulă, a apelat la aceeași firmă care s-a ocupat și de înmormântarea artistei. Și nu s-a uitat deloc la cât scoate din buzunar.
”Nu am ajuns să facem un calcul, dar cu tot cu vizita de la azilele de bătrâni, cred că, costurile totale se vor ridica la peste 9000 de euro”, a spus pentru Click Gabriela Lucuţan, ajutorul Anamariei Prodan.
Anamaria i-a îndeplinit visul artistei
Tot astăzi, în ziua comemorării, Anamaria mai face ceva pentru regretata artistă. A dus la sfârșit unul dintre proiectele de suflet ale Ionelei Prodan, volumul despre viața și memoriile sale, îndeplinindu-i astfel cea mai mare dorință din timpul vieții. Cartea “Cantecul vieții mele” cuprinde 208 pagini, inclusiv prefața, si 30 de pagini cu fotografii memorabile.
Anamaria a scris întreaga carte, iar evenimentul, zice ea, este o experiența și o oportunitate unică de a primi energie pozitivă și recunoștința celor care au îndrăgit-o și încă o regretă pe marea artistă.
Citește și: Ce SALARIU avea Nicolae Ceauşescu? Diferența față de conducătorii de astăzi ai României
Moștenirile Ionelei Prodan
Artista Ionela Prodan a părăsit scena acestei lumi în aprilie anul trecut. Le-a lăsat celor două fiice o avere impresionantă, case și bunuri în valoare de milioane de euro, pe care i-a adunat aproape de una singură, grație talentului său unic.
Dar cea mai importantă moștenire a Ionelei Prodan rămâne opera ei. Un adevărat tezaur al acestui neam, pe care olteanca de la Dăbuleni l-a construit bucată cu bucată, piesă cu piesă.
Pe Ionela Prodan e imposibil să nu o distingi după voce. Iar cântecul ”Din bucata mea de pâine” nu are moarte, după cum spunea chiar cea care l-a compus. A fost, de fapt, piesa vieții ei.
”Am creat-o într-o clipă de mare durere și deznădejde, în urma relației cu anumite persoane care m-au trădat. Așa a luat viață acest cântec: Din bucata mea de pâine/ Am crescut un om şi-un câine (…)/ Când am bani și o duc bine/ Toată lumea e cu mine/ De n-am bani și o duc rău/ Nici cel neam nu-i neamul meu/ Și atunci te-ntreb pe tine/ Care-i om și care-i câine?”, mărturisea în urmă cu câțiva ani Ionela Prodan.
Comentarii: