Despre Andrei Stoica presa a scris că este smardoi plătit (vezi AICI sau AIC). Ba se vorbește că ar fi și recuperator, membru al unui Clan, însă legat de acest aspect așteptăm cu interes răspunsul solicitat de la organele abilitate ale statului, informează Revista Kamikaze.
Până și smardoii sau recuperatorii au codurile lor morale, ba până și reguli de comportament, altfel sunt ejectați cu șut din breasla lor. Însă după cum se comportă acest Andrei printre concurenții de la Fermă, poți spune că nici la nivelul de smardoi sau recuperator nu se ridică. Instigă la violență, amenință că îi smulge părul din cap unei concurente cu personalitate, inteligentă, care nu se lasă intimidată. Ba încearcă să îi interzică să vorbească Elenei pe motiv că are doar 18 ani sau cerșește respect că el e mai mare în vârstă. Plus multe alte manifestări specifice mai curând unui pitecantrop, confirmând parcă ce se spune despre el că „circumvoluțiunile lui sunt sublime, dar îi lipsesc cu desăvârșire”.
Ce să mai zicem de faptul că acest Andrei Stoica se erijează că este campion mondial. Poate fi maxim campion mondial de concurează cu găinile și oile de la Fermă. Că ar fi o blasfemie să asociezi sportul cu un astfel de comportament, ce te poate duce cu gândul mai curând la un campion mondial de mușcat urechea, psihopupu.
Însă merită din plin titulatura de Andrei Mondialu’. Așa că dragă Mondialule, nu vrem să vorbim despre faptul că ai la rândul tău copii, care pot fi amenințați că li se smulge părul din cap. Că Universul lucrează, oricum. Sper doar să nu ai ghinionul să ai parte de vreun duel direct în concurs cu Elena mai departe la Ferma Vedetelor. Că acolo se va vedea cât ești cu adevărat campion! Bafta, Mondialule’!