Anamaria Prodan face un anunț-șoc. De ce se retrage din impresariat

  Top Tabu
  05/03/2019
  Comentariile sunt închise pentru Anamaria Prodan face un anunț-șoc. De ce se retrage din impresariat

De când a apărut în peisajul show-bizz-ului autohton, Anamaria Prodan atrage ca un magnet. Fie că e vorba despre emisiunile tv pe care le-a tot moderat, reality-show-uri filmate la ea acasă sau fotbaliștii vânduți pe milioane de euro, Anamaria este mereu în prim plan.

E drept, Prodanca a crescut mână în mână cu celebritatea, mama ei,  Ionela Prodan, fiind una dintre cele mai iubite cântărețe de folclor a românilor. Însă Anamaria nu s-a mulțumit să rămâna ”fiica mamei ei”, ci și-a croit propria carieră. ”Aș fi putut să cânt și eu, dar toți ceilalți copii ai artiștilor cântă. Am vrut să fiu eu, Anamaria, nu fata cuiva. Imaginează-ți că nici acum nu vreau să mă știe lumea drept soția lui Reghecampf, dacă voiam asta, plecam cu el afară, călcam, spălam, găteam și eram doar o nevastă. Păi cum?„ râde femeia care învârte pe degete bărbații acolo, în lumea lor. În fotbal.

Citește și:

Legea BACȘIȘULUI în lume: reguli, procente și unde nu trebuie să-l dai

O femeie, cel mai bine cotat agent de fotbaliști

De când s-a avântat în această lume a bărbaților, Anamaria Prodan a avut de luptat cu prejudecăți și de înfruntat piedici. Cărămidă cu cărămidă, pas cu pas, a clădit și a urcat până în vârf. Prodanca a moștenit asprimea mamei ei, duritatea ei, și a fost, poate punctul ei forte. S-a certat cu toată lumea: jurnaliști, patroni de cluburi, președinți, până când i-a convins că între ea și un agent FIFA de sex masculin nu e decât o diferență biologică.

”S-au spus multe răutăți la adresa mea. Ba că fac parte din mafia pariurilor, ba că fac orice pentru bani. Unii au ajuns până la a spune că trăiesc cu fotbalistul cutare și de aia mă bat pentru contractul lui. La început, sar, mă agit, mă enervez, că sunt foarte colerică, după care îmi dau seama că de fapt Anamaria Prodan vinde. De asta se leagă oamenii de mine”, spune Ana.

O vreme tabloidele au scris că Anamaria Prodan și Reghe s-au despărțit. ”Eu, aici, Laur, în Arabia, au sărit toți că au prins schema. Mai ales după ce Ionel Ganea a insinuat că îl am amant pe Dan Alexa, un prieten bun și drag pe care-l impresariez și care va fi unul dintre antrenorii de top ai României. Am vrut să-l dau în judecată pe Ganea, însă legea nu te ajută prea mult, mai ales că el s-a exprimat că avem o relație apropiată, eu și Alexa, nu o relație sexuală”, povestește vedeta tv într-un interviu la România TV.

Motivul pentru care se retrage din impresariat

La 47 de ani, Prodanca este în plină forță și afacerile prosperă. Vinde fotbaliști pe bani buni, iar soțului ei ea este cea care i-a găsit un contract pe milioane de euro la Dubai. Dar este ceva ce iubește mai presus de orice job, carieră și bani. Copiii. Ea a născut trei – două fete deja majore, din prima căsnicie, și fiul cel mic pe care-l are cu Reghecampf. Dar vorbește cu aceeași căldură și depre băiatul soțului ei, care s-a mutat la ei.

”Copiii sunt viața mea. Așa am fost crescută și educată, și așa am pomenit. Familia este totul. Mama, tata, copiii mei sunt icoanele mele. Dacă aș mai fi putut, aș mai fi făcut. Îmi doresc enorm și aștept cu nerăbdare nepoții. Știi că deja cumpăr rochițe, haine de bebeluși? Când văd ceva, iau fără să stau pe gânduri, spre disperarea fetelor mele”, recunoaște Anamaria.

Sarah, baschetbalistă de perspectivă și studentă în America, și Rebecca, model de succes pe podiumuri internaționale, nu au deocamdată gânduri de măritiș. ”Când fetele mele vor face copii, atunci mă retrag. Le-am spus că vreau să-mi cresc eu nepoții, să-i dau la sport, să îi învăț să cânte la pian, iar ele să se ducă să-și trăiască viața că sunt tinere”, spune afacerista.

 

Citește și: Top MINCIUNI pe care femeile le spun barbatilor

Mama ei o veghează din cer

Când mama ei a trecut la cele veșnice, Anamaria s-a împăcat greu cu despărțirea. ”Mereu ziceam: Doamne, dar de ce ai luat-o acum, că nu era chiar așa de bătrână”, își amintește fiica cea mare e regretatei artiste. Ionela Prodan a fost însă grav bolnavă. Când au descoperit cancerul la pancreas, medicii i-au mai dat de trăit doar două săptămâni. Însă Anamaria a umblat din Cuba până Turcia să-i caute leac. În ultimele clipe, i-a fost alături secundă cu secundă. A dormit săptămâni întregi pe o canapea la Spitalul Elias și a fost mulțumită că i-a mai prelungit viața cu aproape un an și jumătate.

”Eu nici acum nu realizez că nu mai e. Ea de fapt, ca și tata, nu au plecat. Mi-e greu când vreau să o sun și nu o găsesc fizic. Dar vorbesc cu ea toată ziua, când mă duc să-i duc flori la mormânt, când intru în casă și văd tablourile. Am casa plină cu tablourile ei, i-am păstrat telefonul și ascult din când în când mesajele vocale pe care ni le trimiteam. Și o visez foarte des. Cum? Mă ceartă, ca de obicei”, încheie Ana zâmbind.

 

 

Comentarii:

Sursa


About