Un accident în care au fost implicate trei maşini a avut loc, miercuri dimineaţa, în zona podului Grozăveşti din Bucureşti, cinci persoane fiind rănite şi transportate la spital, annunţă Brigada Rutieră.
Marţi dimineaţă, în jurul orei 06.00, în zona podului Grozăveşti din Capitală, trei autoturisme au fost implicate într-un accident, produs pe fondul unei neacordări de prioritate, anunţă Ovidiu Muntenu, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere.
Potrivit acestuia, în urma impactului, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital, una în stare gravă, o altă persoană rănită uşor iar alte trei având atacuri de panică.
„Au fost cinci persoane care au primit îngrijire medicală de la paramedicii SMURD, pentru două dintre ele a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru descarcerare. Toate cele cinci victime au fost transportate la spitalele Elias, Universitar şi respectiv Floreasca “, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov pentru MEDIAFAX.