Sorina Pintea anunță că bugetul sănătății a ajuns la 4,84% din PIB

  Top Tabu
  11/02/2019
  Comentariile sunt închise pentru Sorina Pintea anunță că bugetul sănătății a ajuns la 4,84% din PIB

Bugetul Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări în Sănătate a ajuns în acest an la 4,84% din PIB, anunţă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că pentru 2019 a fost alocată o sumă de 1.183.513 lei informează mediafax.

“Bugetul Sănătăţii şi bugetul CNAS au ajuns în acest an la 4,84% din PIB (Produsul Intern Brut -n.r). (…) Cea mai mare creştere pe bugetul Ministerului Sănătăţii o înregistrează cheltuielile pentru investiţii şi prin comparaţie aş dori să vă dau câteva sume. În anul 2015, am pornit de la 681.000.000, în 2018 – 193.422, iar 2019 -1.183.513 are o sumă propusă”, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în cadrul comisiei de Sănătate din Parlament.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a anunţat că au fost majorate sumele alocate cabinetelor medico – sociale, unde a fost mărit standardul de cost de la 11.285 de lei pe an/pat la 20.986 de lei.

“A fost majorat bugetul Ministerului Sănătăţii referitor la proiectele cu fonduri externe nerambursabile, care a crescut cu peste 85%. De asemenea, pentru programele de sănătate acţiuni prioritare în acest an în buget a fost prevăzută o sumă de 1.001.852, o majorare de 24%. Pentru serviciile de ambulanţă, a fost prevăzută o creştere de de 8%, iar pentru activitatea din UPU a fost prevăzută suma de 1.320.000 de lei”, a spus Sorina Pintea.

Totodată, “creşteri însemnate” au mai fost la capitolul drepturi de personal al rezidenţilor și altor categorii de personal din cabinetele de medicină sportivă, dispensare şi cabinete şcolare, a mai precizat ministrul.

De asemenea, a fost prevăzută o sumă “însemnată” şi pentru plata tratamentului în străinătate. “În acest an, în bugetul Sănătăţii se regăsesc prevederi bugetare pentru plata cardurilor de sănătate şi respectiv pentru tratamentul victimelor Colectiv. Pentru aceste victime, tratamentului va fi suportat până în anul 2020, iar dacă va fi cazul această perioadă va fi prelungită”, a spus Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că bugetul Casei Naţionale de Asigurări în Sănătate cuprinde două capitole: sănătate şi asigurări sociale. “O creştere semnificativă a cheltuielilor prevăzute în 2029 pentru serviciile medicale faţă de 2018 se înregistrează la medicamente cu şi fără contribuţie personală o creştere de 32,55%, medicamente pentru programele naţionale de sănătate curative o creştere de 23,73%, materiale sanitare pentru programele naţionale de sănătate curative o creştere de 99,68% , pentru asistenţa medicală primară – creştere de 21,56% cu menţiunea că aici intră şi centrele de permanenţă. Pentru medicina de familie creşterea este de 22,35%, pentru asistenţa medicală stomatologică avem o creştere de 22,26%”, a explicat Sorina Pintea.

Sursa


About