Ministrul Sănătății, afirmații GRAVE: În România există spitale care nu ar fi trebuit acreditate

  Top Tabu
  10/12/2018
  Comentariile sunt închise pentru Ministrul Sănătății, afirmații GRAVE: În România există spitale care nu ar fi trebuit acreditate

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţine că în România există spitale care nu ar fi trebuit acreditate de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, ceea ce înseamnă că cineva ori nu a fost profesionist ori nu a fost de bună-credinţă, conform Agerpres.

„Conform Agenţiei Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, sunt foarte multe spitale la standarde. Dar îmi pun şi eu o întrebare: cum au putut fi acreditate anumite spitale? Pentru că în această perioadă, de la învestirea în funcţia de ministru şi până acum, am fost în foarte multe spitale din România. Uneori, din politeţe, m-am abţinut să fac anumite comentarii, am preferat să tac. Şi am spus că trebuie luate anumite măsuri în anumite zone”, a declarat Pintea duminică seara, la B1 TV, unde a fost întrebată câte spitale din România sunt la standarde acceptate în UE.

Potrivit Sorinei Pintea, cine a acreditat aceste spitale „fie nu era profesionist, fie nu era de bună-credinţă”.

„Eu cred că cineva a spus că toate (n.red.: spitalele) ar trebui să fie acreditate. Dar, din punctul meu de vedere, pot să vă spun că nu şi-au făcut datoria (n.red.: Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate). Deci, din punctul meu de vedere, există spitale acreditate care nu ar fi trebuit acreditate şi cred că dacă nu le-am fi acreditat, atunci cineva s-ar fi sesizat (autorităţile locale, Ministerul Sănătăţii) şi ar fi încercat să rezolve problemele”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Citește și: Viorica Dăncilă promite DECAPITAREA CNAIR: Dacă șeful nu vine să îmi prezinte 100 de kilometri de autostradă, pleacă acasă .

 

Sursa


About