Brandul de apă minerală naturală AQUA Carpatica lansează pe piață produsul AQUA Carpatica Kids. Noua sticlă are un design special creat pentru copii, cu un dop care curge doar atunci când bei și le permite celor mici să se hidrateze singuri.
Beneficiile apei minerale naturale AQUA Carpatica Kids
AQUA Carpatica minerală naturală plată este o apă oligominerală, cu un conținut redus de minerale, recomandată în alimentația zilnică a copiilor. Toate componentele sale sunt în echilibru perfect și este o apă recomandată de Societatea Română de Pediatrie pentru consumul destinat copiilor, având un conținut redus de sodiu și cel mai mic nivel de nitrați dintre toate apele plate din România. De asemenea, AQUA Carpatica este o apă minerală naturală, neprocesată sau purificată în mod artificial, alcalină în mod natural și care poate fi folosită cu încredere pentru hidratarea optimă a celor mici.
Având în vedere calităților extraordinare ale apei oligominerale AQUA Carpatica îmbuteliată din izvorul Băjenaru, cu o cantitate foarte scăzută de sodiu (0,75mg/l) și cel mai scăzut număr de nitrați (0,80 mg/l), aceasta a fost recunoscută pentru beneficiile sale pentru consumul destinat bebelușilor, iar crearea noilor sticluțe AQUA Carpatica Kids a venit ca un pas natural și firesc.
Acest nou produs, cu un design special pentru copii, vine în completarea gamei AQUA Carpatica, prezentă pe piață încă de la finalul anului 2010 cu apa minerală plată (0.5l, 1l, 1.5l, 2l, 5l), apa minerală naturală, natural carbogazoasă (0.5l, 1.5l), carbogazoasă Forte (0.5l, 1.5l).
Noua sticlă AQUA Carpatica Kids, potrivită pentru hidratarea celor mici
Dacă pentru adulți apa este un element esențial în funcționarea corectă și sănătoasă a organismului, pentru copii, aceasta este cu atât mai importantă cu cât sunt în creștere și toate celulele au nevoie de multă apă pentru a asigura atât energia de care au nevoie, cât și dezvoltarea armonioasă.
În plus, hidratarea este responsabilă și de buna funcționare a creierului și perioada în care un copil se poate concentra eficient la școală sau când învață lucruri noi, de aceea, este important să aibă mereu la îndemână o sticluță cu apă care să îi amintească să se hidrateze. Apa trebuie să fie naturală și de foarte mare calitate.
AQUA Carpatica Kids a fost special creată pentru a veni în ajutorul părinților care vor să le ofere copiilor lor o alternativă sănătoasă de hidratare printr-o sticluță de 250 ml, într-un ambalaj atrăgător cu personaje colorate și cu un dop special, curge doar atunci când bei, și, astfel, cei mici se pot hidrata în siguranță, vărsarea apei fiind evitată. Dopul special are o supapă de silicon ce determină curgerea controlată a lichidului și nu permite pătrunderea de niciun fel a corpurilor străine în recipient, păstrând nealterată calitatea apei.
AQUA Carpatica Kids, ediție specială de sărbători cu 4 sticluțe cadou
Noile produse AQUA Carpatica Kids sunt disponibile în lanțurile marilor magazine precum: Auchan, Kaufland, Carrefour, Cora, Profi, Penny, Real, Selgros, Mega Image, Metro și Supeco, iar ediția specială pentru sărbătorile de iarnă, cu 20 de sticluțe și 4 cadou, este disponibilă în Auchan, Cora, Carrefour, Kaufland, Mega Image, Metro, Real și Selgros.
Despre companie
Carpathian Springs SA este o companie membră a VALVIS Holding din anul 2005. Compania are ca obiect de activitate îmbutelierea și distribuția apelor minerale naturale AQUA Carpatica și este pe piață din anul 2010.