Fum la metrou, intre Piata Victoriei si Aviatorilor

  Raluca Pascu
  14/06/2016
  Comentariile sunt închise pentru Fum la metrou, intre Piata Victoriei si Aviatorilor

Fum pe tunel la metrou între staţiile Piaţa Victoriei şi Aviatorilor din Capitală, mai multe autospeciale de stingere intervin la faţa locului, circulaţia fiind oprită, informează Inpectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti- Ilfov, scrie MEDIAFAX.sdfgtyu

Potrivit Inpectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti- Ilfov evenimentul a fost semnalat de conductorul unei granituri de metrou care se deplasa pe ruta Piaţa Victoriei spre staţia Aviatorilor, garnitura de metrou întorcându-se în staţia Piaţa Victoriei.

La faţa locului, pompierii intervin cu şase autospeciale de stingere şi patru ambulanţe SMURD, toate persoanele din staţia de metrou Piaţa Victoriei fiind evacuate, nefiind nicio victimă în urma incidentului.

„Au ars 2 m liniari de izolator de la şina de metrou. Incendiul producându-se la 150 de metri de staţia Piaţa Victoriei în sensul spre Aviatorilor”, a declarat Adrian Marin de la ISU Bucureşti Ilfov.dytuiop

 „În metroul în care eram au anunţat că e o defecţiune şi hai să ne întoarcem şi mecanicul a început să fugă, vă daţi seama că toată lumea a luat-o la fugă în garnitura respectivă, am ieşit şi am stat vreo 10 minute pe peron, apoi au ajuns pompierii care ţipau să ieşim şi au întins furtunul pe jos”, a declarat un martor pentru MEDIAFAX.ghyiu

„La ora 09:50 s-a detectat fum ieşind din tunel. Nu sunt trenuri blocate în tunel şi nu s-au înregistrat victime” a declarat Evelyn Croitoru, purtătorul de cuvânt al Metrorex pentru MEDIAFAX.

La momentul transmiterii ştirii, circulaţia de metrou la staţia de metrou este blocată.

„În această dimineață, la ora 10:03, prin apel 112, a fost semnalat fum în tunelul de metrou dintre stațiile Piața Victoriei și Aviatorilor. Apelul a fost făcut de către conductorul unei garnituri de metrou care se deplasa pe direcția Piața Victoriei – Aviatorilor. Având în vedere că fumul se manifesta între cele două stații de metrou, au fost constituite dispozitive de recunoaștere și intervenție, în ambele stații, astfel: la Piața Victoriei intervin trei echipaje de prim-ajutor, o unitate de terapie intensivă mobilă, o autospecială de descarcerare grea și trei autospeciale cu apă și spumă, iar dinspre Aviatorilor, trei echipaje de prim-ajutor și trei autospeciale cu apă și spumă.
Incendiul a avut loc la 150 de metri de stația Victoriei, sensul spre Aviatorilor, unde au ars doi metri liniar de izolator de la șina de metrou. Nu există persoane rănite, iar călătorii care se aflau în cele două stații au fost evacuate, precum și cei care se aflau în garniturile de tren.
Incendiul a fost lichidat și în acest moment se intervine pentru restabilirea condițiilor normale de trafic.”, se arata intr-un comunicat al ISU.


About