Parchetul General a anunţat, marţi, că probele ADN confirmă că şoferul care a decedat în accidentul care a avut loc la data de 22 mai, în Corbeanca, este Dan Condrea, procurorii precizând că maşina patronului Hexi Pharma a făcut 13 deplasări pe acelaşi traseu în seara respectivă.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că marţi va fi anunţat rezultatul testului ADN dispus în dosarul de ucidere din culpă, deschis în urma decesului patronului Hexi Pharma, fiind luate probe de la unul dintre copiii acestuia pentru a putea fi comparate.
De asemenea, marţi vor fi făcută publice datele care au reieşit în urma vizionării de către procurori a imaginilor de pe camerele de supraveghere, legate de traseul pe care acesta l-a parcurs în ziua accidentului, au precizat aceleaşi surse.
La data de 17 mai, mai multe probe din biocide produse de Hexi Pharma, dintre cele folosite în spitalele unde analizele au ieşit neconforme, au fost duse de către poliţişti la Institutul Cantacuzino, urmând ca testele să fie finalizate la 30 de zile de la data la care s-a dispus testarea, până în prezent cheltuielile făcute de parchet cu analize medicale în acest caz fiind estimate 7.000-8.000 de euro, susţin sursele citate.
În dosarul privind zădărnicirea combaterii bolilor, Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma, este cercetată în arest la domiciliu, fiind acuzată de 99 de infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, 29 de infracţiuni de înşelăciune şi participaţie improprie la zădărnicirea combaterii bolilor. Surse judiciare au precizat că femeia a dat declaraţii la instanţa, la data la care s-a judecat cererea procurorilor de arestare preventivă.
De asemenea, în cauză a fost începută urmărirea penală şi faţă de Mihai Leva, şef de producţie la Hexi Pharma, pentru complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, în formă continuată, acesta fiind cercetat sub control judiciar.