Yahoo va face reduceri masive de personal

  ioana
  03/02/2016
  Comentariile sunt închise pentru Yahoo va face reduceri masive de personal

Compania Yahoo a raportat pierderi de peste 4,3 miliarde de dolari pe anul 2015. Planul de redresare include reduceri masive de personal. Printre cei care vor fi concediați se numără și CEO-ul companiei, Marissa Mayer. 

yahoo 2

Eric Jackson, acționar al Yahoo și director al SpringOwl Asset Management, a atras atenția conducerii asupra declinului companiei. Acționarul a realizat un raport în cadrul căruia a prezentat un program de măsuri drastice menite a readuce compania pe linia de plutire.

Printre aceste măsuri se numără concedierea a peste 9000 angajați, așadar a 75% din forța de muncă a companiei, dar și renunțarea la mesele gratuite pentru angajați. Doar mesele gratuite au costat compania 450 milioane de dolari în ultimii patru ani.

yahoo

Tot Jackson a propus ca mai mulți membri ai boardului executiv să fie concediați deoarece nu au suficientă experiență în tehnologia mobilă. Printre aceștia se numără și Marissa Mayer, actualul CEO al companiei. În ciuda eforturilor sale din ultimii trei ani și jumătate, Mayer nu a reușit să aducă profit din publicitate, ori să devină o competiție serioasă pentru Facebook și Google.

Jackson crede că planul său va aduce miliarde de dolari în conturile Yahoo și că astfel va crește valoarea unei acțiuni de la 35$ la 113$.

În prezent însă, ca urmare a acestui anunț, acțiunile Yahoo au scăzut cu 1,4%.


About