Atunci când vine vorba de succes este ușor să presupui că cei înzestrați cu o inteligență peste medie vor fi inevitabil cei dintâi. Însă noi studii realizate în cadrul Universității Stanford te vor face să îți schimbi părerea (și atitudinea).
Psihologul Carol Dweck și-a petrecut întreaga carieră studiind legătura dintre atitudine și performanță, iar cel mai recent studiu al său arată că atitudinea este un predictor mai eficient al succesului decât IQ-ul. Dweck a constatat că atitudinile de bază ale oamenilor se împart în două categorii, cea fixă și cea progresivă.
Cei ce au o atitudine fixă cred cu tărie că știu cine sunt și nu se pot schimba. Acest tip de atitudine le creează probleme deoarece atunci când dau de un obstacol care pare a fi greu de depășit, aceștia încep să se simtă copleșiți și depășiți de situație.
Acest tip de persoane evită provocările, renunță ușor și ignoră critica constructivă.
Persoanele care au un mod de gândire bazat pe progres se caracterizează prin faptul că au convingerea că pot deveni mai buni prin efort. Această categorie de persoane îi întrece în termeni de succes pe cei cu gândirea fixă deoarece, chiar și dacă au un IQ mai scăzut, nu se tem de provocări și le tratează ca pe oportunități de a învăța ceva nou.
Această categorie de persoane întâmpină cu optimism provocările, persistă în fața greutăților și învață din critica primită de la cei din jur și din rezultatele negative obținute.
Deși ai crede că a fi inteligent îți asigură un nivel ridicat al încrederii în sine, adevărul este că factorul decisiv în viață este modul în care tratezi eșecurile și dificultățile. Persoanele cu gândirea progresivă întâmpină greutățile cu pozitivism. Conform psihologului Dweck, care a realizat acest studiu, succesul în viață depinde în mod direct de felul în care faci față eșecurilor. Ea descrie o manieră progresivă și sănătoasă de a aborda problemele astfel:
Constatarea că am eșuat este doar o informație. Îl etichetăm ca fiind un eșec, dar ar trebui de fapt să gândim: ”OK, asta nu a funcționat, dar eu sunt bun în a soluționa probleme, așadar voi încerca și altă strategie.”