Cât de mult ghinion oare să ai încât să-ți lovești Ferrari-ul nou nouț, care a costat 1 milion de lire sterline, la doar câteva minute după ce l-ai scos din reprezentanță? Dar să mai fii și filmat în timp ce toate astea ți se întâmplă?
Ei bine, din păcate cineva știe răspunsul la această întrebare întrucât i s-a întâmplat pe străzile aglomerate ale Budapestei. Acum câteva zile, șoferul ghinionist a fost surprins cu camera de filmat a unui mobil de către unul din participanții la trafic. Probabil că martorul voia doar să filmeze mașina exorbitant de scumpă, neavând ideea ce avea să se întâmple.
Șoferul, însă, enervat la culme de ceea ce tocmai pățise, și-a scos imediat numerele de la mașină pentru a nu fi identificat.