Eva Ionescu s-a calificat în finala Dr. Oetker Junior Trophy. Cine sunt ceilalți finaliști

  Top Tabu
  27/05/2021
  Comentariile sunt închise pentru Eva Ionescu s-a calificat în finala Dr. Oetker Junior Trophy. Cine sunt ceilalți finaliști

Eva Ionescu (Tenis Club Curtea de Argeș) s-a calificat în finala celei de a IX-a ediții a Dr. Oetker Junior Trophy, unde va juca împotriva Juliei Stosek (Germania).

“Mă bucur că mi-a ieșit jocul și că am câștigat. Îmi cunosc finalista, am mai jucat cu ea. Vin după două competiții pe care le-am câștigat, Campionatele Naționale și un turneu în Bulgaria. Dar important e să câștig și această competiție, Dr. Oetker Junior Trophy”, a declarat Eva Ionescu.

La băieți, finala se va disputa între Mees Rottgering (Olanda) și Egor Pletshitev (Rusia).

În finala de dublu fete, perechea Andreea Komarov (România)/ Amelie Hejtmanek (Germania) va evolua împotriva dublului Nastasija Nesterovic/ Julia Stusek (ambele din Germania).

La băieți, finala se va disputa între dublul Lieven Mietusch (Germania)/ Maxim Mrva (Cehia) și perechea rusă Timofei Derepasko/ Egor Pleshivtsev.

Finalele și festivitatea de premiere a competiției internaționale Dr. Oetker Junior Trophy din cadrul Tennis Europe, categoria 1, pot fi vizionate, vineri, începând cu ora 10:00, pe canalul http://www.youtube.com/TennisJuniorStars și pe site-ul juniortrophy.ro.

A IX-a ediţie a Dr. Oetker Junior Trophy, competiţie internaţională din cadrul Tennis Europe, categoria 1, are loc în cursul acestei săptămâni, la Centrul Național de Tenis (CNT) din Bucureşti.

Informații despre turneul la care participă 64 de jucători din 10 țări pot fi găsite pe juniortrophy.ro. Sponsorul principal este Dr. Oetker Romania, iar promotorul competiției este Harmony Advertising.


About