Partidă caritabilă pentru fiul lui Kamara între naționalele jurnaliștilor și artiștilor

  Top Tabu
  09/11/2020
  Comentariile sunt închise pentru Partidă caritabilă pentru fiul lui Kamara între naționalele jurnaliștilor și artiștilor

Naționala de fotbal a jurnaliștilor va juca un meci demonstrativ, luni, 26 octombrie, de la ora 16:00, la sala Alexandreea Fitness @ Spa din București cu selecționata similară a artiștilor, cu scop caritabil pentru Leon, fiul lui Kamara.

Leon urmează un tratament cu celule stem pentru a trata boala de care suferă, tetrapareză spastică. Doritorii pot dona cu mesajul ÎNCĂ UN PAS PENTRU LEON in contul IBAN: RO43INGB0000999904813956, Titular cont: Ghedi Camara Banca: INGB CENTRALA Moneda: RON, SWIFT: INGBROBU, BIC: INGB.

În naționala jurnaliștilor va evolua actualul impresar Cătălin Liță, fost jucător al echipei Steaua București, Petrolul, FC Național, Apollon Lomassol sau MTK Budapesta, în timp ce la artiști vor evolua printre alții, Ghedi Kamara, Adrian Enache, Aurelian Temișan sau Andrei Ștefănescu. Această acțiune face parte din proiectul “Dăruim viață prin sport”, organizat de Clubul Media Business cu sprijinul C.N. Loteriei Române, care a demarat la Bușteni.

Clubul Media Business are ca misiune prin proiectul “Dăruim viață prin sport“, sponsorizat de Loteria Română, Aqua Carpatica și Alexandrion Group, organizarea de meciuri caritabile de fotbal, tenis, pentanque, fotbal-tenis, etc.


About