Foști internaționali au jucat în meciul caritabil dintre naționalele jurnaliștilor și artiștilor

  Top Tabu
  01/11/2020
  Comentariile sunt închise pentru Foști internaționali au jucat în meciul caritabil dintre naționalele jurnaliștilor și artiștilor

Foștii fotbaliști Adrian Pitu, Constantin Schumacher, Daniel Chiriță și Marius Mitu au jucat în meciul demonstrativ dintre naționala de fotbal a jurnaliștilor și selecționata similară a artiștilor.

Partida a avut scop caritabil pentru a îl sprijini pe Leon, fiul lui Kamara, care urmează un tratament cu celule stem pentru a se trata de boala de care suferă, tetrapareză spastică. Doritorii pot dona cu mesajul ÎNCĂ UN PAS PENTRU LEON în contul IBAN: RO43INGB0000999904813956, Titular cont: Ghedi Camara Banca: INGB CENTRALA Moneda: RON, SWIFT: INGBROBU, BIC: INGB.

Actualul impresar Cătălin Liță, fost jucător al echipei Steaua București, Petrolul, FC Național, Apollon Lomassol sau MTK Budapesta a dat lovitura de începere a partidei dintre naționala jurnaliștilor, campioana mondială en-titre și  selecționata artiștilor, unde au evoluat printre alții, Ghedi Kamara, Adrian Enache sau Andrei Ștefănescu.

Jurnaliștii au condus cu 6-2 după prima repriză, pentru ca la finalul meciului scorul să fie de 8-8.  Iar artiștii au învins cu 11-10 după loviturile de departajare. Această acțiune face parte din proiectul “Dăruim viață prin sport”, organizat de Clubul Media Business cu sprijinul C.N. Loteriei Române.

De asemenea, în cadrul evenimentului Mircea Ștefan, reprezentant CN Loteria Română, a fost premiat pentru întreaga activitate.

Clubul Media Business are ca misiune prin proiectul “Dăruim viață prin sport“, sponsorizat de Loteria Română, Aqua Carpatica și Alexandrion Group, organizarea de meciuri caritabile de fotbal, tenis, pentanque, fotbal-tenis, etc.

About