Medicul Tudor Toma a absolvit Facultatea de Medicină la Iași, în anul 1993, oraș unde a făcut și pregătirea postuniversitară ca rezident de pneumologie 2000 a plecat la Londra și a lucrat la Royal Brompton Hospital, Imperial College, University of London, unde și-a făcut doctoratul (PhD) în bronhoscopie intervențională.
Interviul este realizat de Irina Păcurariu, pe pagina de Facebook a emisiunii “Rețeaua de idoli”, de la TVR. “În perioada de izolare pe care o traversăm, mi s-a părut important să rămânem conectați cu oameni cât mai diverși, cu profesii, traiectorii personale și experiențe diferite, egali acum în fața aceste crize imense și traumatizante. Așa am ajuns să încep o serie de interviuri, pe care le public pe pagina de Facebook a emisiunii și apoi pe site-ul meu, unde le adun într-o serie pe care am numit-o Rețeaua de speranță”, spune Irina, potrivit stiri.tvr.ro.
Realizatoarea Irina Păcurariu vă propune în fiecare zi câte un interviu cu români din toată lumea, cât mai neasemănători, cu profesii, traiectorii personale și experiențe diferite, egali acum în fața aceste crize imense și traumatizante.
Depășim mai ușor perioada de izolare pe care o traversăm dacă rămânem mai conectați și mai informați, cu povești adunate din toată lumea, care ne ajută să căpătăm mai multă speranță, încredere și optimism.
“Testând acum toți doctorii, România are șansa să demonstreze că (la fel ca si la Londra, dar neconfirmat inca fiindca Boris nu testeaza doctorii) spitalele au fost primele cele mai contaminate si sursa primara de infectie in comunitate – deoarece definiția de caz a fost prea rigidă, iar pacienții doar suspicionați clinic si fara contact nu au fost testați. O greșeala a epidemiologilor, a infecționiștilor de televizor și a politicienilor care au luat această decizie, nu a medicilor din spitale care au cerut aceste testări. Avantaj pervers pentru muncitorii sanitari din prima linie, care, in marea lor majoritate, probabil ca acum sunt imuni – testarea IgG va confirma acest lucru,” – dr. Tudor Toma
– Tudor Toma, ești pneumolog, cu facultatea terminată in România și specializare finalizată în Londra, unde lucrezi și acum. Cum evaluezi criza pe care o trăim? Toate postările tale publice indică o constantă observare a fenomenului.
– Trecem printr-o criză majoră din cauza unui virus mic, mic, care, deși vine dintr-o familie de viruși care de obicei nu produce probleme respiratorii majore, a reușit totuși să ne ”impresioneze” cu câteva elemente care-l face să fie foarte periculos pentru o colectivitate, și anume: o transmitere foarte, foarte ușoară, un număr destul de mare și încă neclar de purtători care sunt infecțioși, transmit virusul, dar care sunt asimptomatici, și un număr de persoane care fac o formă gravă de pneumonie, care, uneori nu se rezolvă și duce la deces.
Impresionează și faptul că deși, statistic, riscul cel mai mare este pentru persoanele în vârstă, cu afecțiuni asociate, sunt mulți pacienți tineri, fără alte afecțiuni, care ajung foarte repede să fie grav bolnavi. De asemeenea, foarte mulți bolnavi ajung să fie grav bolnavi cam în același timp și acest lucru pune o presiune neobișnuită pe resursele din sistemele medicale.
Inițial, raportările colegilor europeni legate de epidemia din China au pus accentul pe aspectul ușor al bolii, spunând că este vorba de o simplă răceală, doar ”o gripă”. Însă realitatea nu este așa și unii din liderii de opinie care apăreau la televizor cred că știau acest lucru. Cred că s-a greșit când s-a ieșit cu acest mesaj liniștitor în ianuarie, fiindcă lumea nu a luat în serios problemele care pot apărea, în special de suprasolicitare a serviciilor de terapie intensivă, și practic peste tot pe unde a apărut transmiterea în Europa s-au făcut cam aceleași greșeli și s-a întârziat foarte mult introducerea unor măsuri eficiente de limitare a transmisiei virusului.
La acestea s-a adăugat și faptul că multe din deciziile epidemiologice și medicale care trebuiau luate au fost influențate masiv de factorul politic și economic, iar politicul nu cred că era pregătit să înțeleagă, sau să învețe foarte rapid virologie, epidemiologie, boli infecțioase și terapie intensivă, toate într-un timp atât de scurt.
Avem Modelul Britanic, sau Modelul Boris Johnson în raport cu criza. Pe scurt, s-a mers pe principiul imunizării colective, întinsă temporar, care să prelungească momentul vârfului de sarcină încât economia să nu aibă de suferit. Eroare completă. OMS și comunitatea internațională au pus presiune și s-a ajuns la măsurile de astăzi.
Ce consecințe ale acestei politici simți? Mai ales în sistemul medical.
Modelul Britanic este de fapt modelul de evoluție naturală a oricărei epidemii, un model pe care l-am observat de atâtea ori în istorie, până la apariția vaccinurilor: se îmbolnăvesc din ce în ce mai mulți oameni, până când nu mai are cine să facă boala, și epidemia dispare. Acest model se poate aplica la afecțiunile minore, sau dacă acceptăm o mortalitate și complicațiile asociate unei boli mai grave.
Politicienii britanici au știut că infecția cu noul coronavirus va duce la pneumonii cu complicații, dar au gândit că sistemul de sănătate britanic este atât de bine pregătit, încât va face față și va putea trata complicațiile, cu costuri minime pentru populație. O eroare datorată convingerii dogmatice a unor politicieni și a unor consilieri ai guvernului, intens criticată de foarte mulți oameni de știință și medici din Marea Britanie, dar care a fost continuată de cabinetul lui Boris Johnson, până în momentul când un grup de cercetare de la Imperial College a arătat guvernului în termeni foarte clari că principiul imunizării colective nu are cum să funcționeze fără niște costuri sociale imense, respectiv o mortalitate foarte mare.
Consecința este că singura măsură eficientă, care se putea lua din februarie, și anume distanțarea socială, nu numai că nu a fost considerată, dar a fost luată în derâdere și astăzi este greu de aplicat.
Mai mult, sistemul medical britanic nu a fost pregătit cu teste, cu aparatură pentru terapia intensivă, cu un număr corespunzător de sisteme de protecție pentru personal. Practic, acum, totul se întâmplă la Londra din nou la fel ca în Italia, suntem asaltați de un număr foarte mare de pacienți la care nu putem face față, iar traiectoria mortalității este aceeași. Exact ca și cum nu am fi știut de ce poate întâmpla dacă transmiterea virală este scăpată de sub control.
Unde ești medic acum? Cum se petrec lucrurile acolo?
Eu lucrez la un spital din sud estul Londrei, iar numărul de cazuri din Londra și din partea centrală a Londrei este cel mai mare din țară. Londra este un loc de întâlnire pentru toate națiile, este foarte aglomerată, vin și pleacă foarte mulți din toate părțile și riscul ca virusul să ajungă aici foarte repede era foarte mare.
Măsurile de distanțare, de identificare prin testare frecventă și multiplă trebuiau luate la Londra din ianuarie, dacă problema era luată în serios, însă nu a fost așa, și probabil am avut de mult timp cazuri care nu au fost recunoscute, și care au amplificat transmiterea.
Ai scris la un moment dat că doi medici britanici sunt ventilați artificial. Ce știi despre ei?
Sunt mai multe cadre medicale care sunt bolnave în toată Anglia, din păcate nu pot să comentez despre aceste cazuri deoarece ține de confidențialitatea pacientului. Însă este clar și din China, și din Italia, că există un risc mare și pentru cadrele medicale, fiind vorba de un virus nou, la care nu avem imunitate.
Ce pot să spun însă, ca pneumolog, care văd zilnic toamna și iarna cel puțin 10-15 pacienți, care tușesc și strănută în camerele de consultație, fără o protecție specială, este că cei din prima linie, care au o expunere permanentă, nu fac răceli și gripe foarte des, existând un fel de protecție prin expunere – practic devii imun foarte repede prin forme ușoare de boală. Probabil că și acum pentru mulți din spitale se întâmplă același lucru și cu expunerea la acest nou virus, dar este foarte clar că un procent de 5-9% din personalul medical face forme mai serioase de boală, iar mortalitatea este prezentă. Și riscul este nu numai la medici, ci și la asistenții medicali, la infirmiere, la personalul auxiliar și administrativ din spitale, probabil cel mai la risc fiind cei care nu au un contact zilnic cu pacienții, cum sunt, de exemplu, directorii și administratorii din diverse birouri.
E adevărat că medicii din spitalele britanice nu sunt testați? Ce explicații există pentru decizie?
Într-adevăr, medicii din spitalele britanice nu sunt testați. Protocolul de la institutul central de sănătate (Public Health England) spune că dacă ești doctor și ai simptome de infecție cu coronavirus, atunci stai acasă în autoizolare, altfel vii la serviciu. Un protocol cel puțin bizar, când este clar că poți fi asimptomatic și infecțios, deci poți transmite fără să știi boala la pacienții cu care vii în contact.
Nu știm de ce s-a luat această decizie, probabil că după terminarea epidemiei, când cu siguranță vor fi analize și comisii de ancheta numeroase, cineva va trebui să explice dacă decizia a fost bazată pe considerente economice, de a menține cu orice preț spitalele deschise și un număr suficient de cadre medicale în spital, sau a fost o decizie pe baza unor dovezi științifice clare.
Noi credem că personalul medical din prima linie a fost infectat foarte precoce în evoluția epidemiei. Menținând o definiție de caz foarte rigidă, mulți pacienți au venit la medic și nu au putut fi testați, au transmis infecția la cadrele medicale, care, probabil au amplificat transmisia în comunitatea respectivă. Datele din Italia sugerează că așa s-a întâmplat. Pentru Marea Britanie este însă vorba doar o presupunere, care rămâne să fie demonstrată.
Ții legătura cu colegii din România? Ce părere ai despre ce s-a întâmplat la spitalul din Suceava? Numărul celor contaminați a ajuns la 102.
Într-adevăr țin legătura cu colegii din România și urmăresc ce se întâmplă acasă. Și în România definiția cazului a fost foarte restrictivă, au fost testați doar pacienții cu un contact dovedit sau veniți din zone roșii. S-a creat astfel și o psihoză că toată problema este din cauza românilor veniți din Italia. Au venit foarte mulți, e drept, dar se transmitea infecția și fără ei. Fiindcă atât timp cât oricine poate veni de oriunde, transmiterea se poate face și se poate amplifica și de la persoane care nu au un istoric imediat de călătorie dintr-o zonă roșie. Mulți colegi au avut în România pacienți cu simptome de boală virală, fără istoric de călătorie, pe care nu i-au putut testa fiindcă nu îndeplineau definiția de caz, la fel cum nu am putut nici noi, la Londra. Consecințele sunt aceleași: o transmitere comunitară scăpată de sub control.
Faptul că foarte mulți contaminați au fost depistați în rândul personalului medical, nu face decât să confirme că cei care au hotărât să nu testeze decât cazurile cu o definiție restrânsă, probabil că au gândit grești, sau atât au putut face, datorită limitării capacității de testare. Iar acum, dacă se testează în România chiar toți medicii din spitale, s-ar putea să vedem că în multe alte spitale sunt la fel de mulți contaminați, sau care au trecut prin boală, asimptomatici, și acum sunt imuni.
Este imperativ așadar, ca personalul medical să fie primul testat, iar testele să fie atât pentru infecție activă, de tip PCR, cât și pentru expunere la boală, de tip anticorpi IgM și IgG. Acest lucru nu e foarte important pentru medici, care oricum se expun, ci pentru pacienții cu care venim noi în contact. Se pare că în Marea Britanie vom fi testați măcar pentru anticorpi.
Fac turul știrilor imaginile și declarațiilor celor care au trecut prin fazele dure ale Covid-19. Ești pneumolog, crezi că există ceva care, în afară de ventilație, să poată ajuta plămânii?
Se discută despre diverse tratamente, însă este clar că nu există dovezi clare pentru niciunul din tratamentele folosite în China. Dar lipsa dovezilor nu înseamnă că aceste tratamente nu trebuie testate, de fapt OMS a și sugerat includerea pacienților în studii clinice, și e corect să fie așa, este modul cel mai sigur prin care un pacient poate primi un tratament nou.
Astăzi, în Marea Britanie, în afară de ventilație, nu se folosește nimic din lista medicamentelor aprobate acum în România pentru infecția cu coronavirus, mâine însă este posibil ca lucrurile să se schimbe.
E o adevărată nebunie ce se întâmplă acum în sistemul medical, din care sperăm că vom ieși cu toții cu bine. Cu siguranță că medicina, dar și lumea, oamenii, politicienii vor avea de învâțat câteva lecții serioase din ce s-a întâmplat acum, pentru a face ca acest tip de tragedie să nu se mai repete. Sau măcar, cel puțin să nu ne mai ”surprindă”.
Dr. Tudor Toma a absolvit Facultatea de Medicină la Iași, în anul 1993, oraș unde a făcut și pregătirea postuniversitara ca rezident de pneumologie. În Iași, a contribuit la lansarea și dezvoltarea ediției în limba română a British Medical Journal, al cărei editor a fost pentru primii trei ani (1994-1997).
În anul 2000 a plecat la Londra și a lucrat la Royal Brompton Hospital, Imperial College, University of London, unde și-a făcut doctoratul (PhD) în bronhoscopie intervențională. În teza de doctorat a descris pentru prima dată în lume un tratament minim invaziv, endoscopic, pentru pacientii cu emfizem: reducerea volumelor pulmonare pe cale endoscopică.
Dr. Toma conferentiază frecvent la întâlniri internaționale pe tema tratamentelor endoscopice pentru emfizem. Ca alte activități, este interesat de studii de cercetare în educația medicală și de legatură dintre pictură și interpretarea imaginilor în medicină.
