16 cazuri noi de coronavirus au fost confirmate, azi, în România. 10 dintre ele, în 4 ore

  Top Tabu
  11/03/2020
  Comentariile sunt închise pentru 16 cazuri noi de coronavirus au fost confirmate, azi, în România. 10 dintre ele, în 4 ore

16 cazuri noi de coronavirus au fost depistate azi în țară. 10 au fost anunțate în această seară, iar în cele mai multe situații este vorba despre oameni întorși din străinătate. Printre cei depistați se află însă și persoane intrate în contact cu pacientul internat la Spitalul Gerota.

Miercuri ora 10.14: Este confirmat cel de-al 31-lea caz de îmbolnăvire cu COVID 19 pe teritoriul României. Este vorba despre un bărbat de 42 de ani din Iași care a venit din Veneția în 2 martie, potrivit Mediafax.ro.

Ora 14.38 Pacientul 32- Tot în Iași, un polițist de frontieră a fost confirmat cu COVID 19. El s-a întors din Varșovia, unde a fost în interes de serviciu, și era în autoizolare din 9 martie.

Citește și: Armata României intervine la frontieră! Șeful MApN, Nicolae Ciucă, a aprobat solicitarea DSU

Ora 15:49: Încă trei cazuri au fost confirmate cu noul coronavirus. Ese vorba despre doi bărbați din București, între care unul este contact cu pacientul de la Gerota, și o femeie din Covasna. Numărul total de cazuri din România ajunge la 35.

Ora 16:42: Încă un bărbat, în vârstă de56 de ani, din București, care a călătorit în Israel la sfârșitul lunii februarie a fost depistat ca purtător al noului virus.

Ora 17:41: Pacientul 37: Un bucureștean de 47 de ani, cu simptome din data de 6 martie. În prezent, el este internat la Spitalul Victor Babeș.

Ora 18.39: Pacientul 38: O femeie de 54 de ani care este contact direct al pacientului care a fost internat la Spitalul Gerota. La aceeași oră, OMS declara pandemie.

Citește și: PMP solicită măsuri urgente: Trebuie construite mecanisme de izolare şi carantină în zonele de trecere a frontierei

Ora 20.03: Pacientul 39: Un bărbat, în vârstă de 52 de ani din Constanța, care a spus că nu a avut contact cu o persoană infectată și nu a călătorit în această perioadă.

Ora 20.52: Cinci noi pacienți: Este vorba de cinci bărbați de 22, 30, 34, 36 și 57 de ani veniți prin vama din Italia în data de 9.03.2020, care au fost carantinați în Arad imediat de la sosire

Ora 22.06: Pacientul 45: Este vorba despre un tânăr de 20 de ani din Iași care a venit marți din Italia și a intrat în carantină la Satu Mare.

Citește și: Robert Turcescu îl bagă în corzi Raed Arafat: Vreo 600-700 de persoane în același spațiu vreme de câteva ore

Ora 22.38: Încă două cazuri de coronavirus au fost confirmate. Este vorba despre o femeie de 63 de ani, contact cu femeia de 35 de ani care a călătorit în Israel și care s-a întors în România în data de 29 februarie.Cazul 47 este cel al unui bărbat de 48 de ani, cu domiciliul în București, care este un contact direct cu fiul pacientului care a fost internat la Spitalul Gerota.

Sursa


About