Dezvăluiri șocante ale cercetătorilor din Milano: ‘Versiunea italiană’ a noului coronavirus ‘circula neobservată de câteva săptămâni’ în Italia

  Top Tabu
  29/02/2020
  Comentariile sunt închise pentru Dezvăluiri șocante ale cercetătorilor din Milano: ‘Versiunea italiană’ a noului coronavirus ‘circula neobservată de câteva săptămâni’ în Italia

Cercetătorii de la un spital din Milano, în nordul Italiei, au reuşit să izoleze „versiunea italiană” a noului coronavirus, care „circula neobservată de câteva săptămâni” în peninsulă, transmite vineri AFP, citându-i pe specialiştii implicaţi în eforturile de a descoperi sursa epidemiei.

„Epidemia nu este recentă în ţară şi virusul a circulat neobservat timp de mai multe săptămâni, înainte de primele cazuri confirmate de îmbolnăvire”, a explicat vineri profesorul Massimo Galli, a cărui echipă a izolat tulpina italiană a virusului în doar patru zile, potrivit Mediafax.ro.

„Nu este o descoperire incredibilă, ci mai curând normală pentru un laborator ca al nostru, dar acest lucru „va contribui la cercetările privind dinamica epidemiei în Italia”, la înţelegerea şi îngrădirea epidemiei, a adăugat pe postul public Rainews 24 profesorul Galli, directorul spitalului milanez Sacco, specializat în boli infecţioase.

Italia, cu 650 de persoane testate pozitiv, dar numai 303 îmbolnăviri, este ţara din Europa cea mai afectată de epidemie.

Citește și: Total NEAȘTEPTAT – Medicul Streinu – Cercel anunță că bărbatul infectat cu coronavirus NU primește niciun tratament .

Echipa de cercetători de la spitalul Sacco, condusă de profesoara de imunologie Claudia Balotta, a lucrat pe eşantioane prelevate de la trei pacienţi din aşa-zisa „zonă roşie” din jurul localităţii Codogno din Lombardia (regiunea Milano), spitalizaţi vineri şi sâmbătă.

Codogno, cu 15.000 de locuitori, este considerat locul de unde a pornit epidemia italiană începând cu primul bolnav, aşa-zisul pacient 1. Pacientul zero încă nu a fost găsit, dar pacientul 1 este considerat sursa celor două focare existente în Italia, al doilea fiind la Veneţia (nord-est), în apropiere de Padova.

Pacientul 1, un angajat în vârstă de 38 de ani al companiei anglo-olandeze Unilever, care a fost internat la 19 februarie, iniţial la Codogno şi apoi la Pavia, şi-a contaminat în mod involuntar soţia însărcinată, un prieten, mai mulţi obişnuiţi ai unui local din Codogno, pe medicii săi, personal sanitar şi pacienţi de la un spital local şi anturajul lor.

În Lombardia sunt concentrate 403 cazuri de contaminare din cele 650 testate pozitiv în această ţară, unde Covid-19 a provocat de vinerea trecută 17 morţi în rândul persoanelor vârstnice şi suferind deja de alte patologii grave.

Citește și: ALERTĂ – Coronavirusul face prima VICTIMĂ pe Diamond Princess: un britanic a MURIT

Profesorul Galli a respins totodată „polemicile inutile” legate de faptul că în Italia ar fi fost efectuate prea multe teste (peste 12.000 de vineri), ceea ce ar explica creşterea exponenţială a numărului de cazuri, în majoritate persoane care nu prezintă simptome.

„Creşterea numărului de cazuri pe care o vedem zi de zi nu corespunde cu apariţia de noi infecţii de azi pe mâine”, a subliniat el, notând că este vorba de contaminări în cea mai mare parte mai vechi ale unor apropiaţi ai persoanelor deja infectate.

Cercetătorii încearcă să „meargă în amonte aplicând testul tuturor persoanelor care au fost în contact cu pacienţi pentru care există o informaţie clară cu privire la boală”. Este absolut necesar să se ajungă la primele versiuni ale virusului, când a apărut acesta în Italia, „pentru a contribui la limitarea epidemiei şi a evita propagarea ei”, a insistat profesorul Galli.

Claudia Ballotta a menţionat că „va fi nevoie de câteva săptămâni pentru a stabili data exactă a sosirii acestei tulpini în Italia, fără îndoială când această epidemie se va încheia”

Sursa


About