Temperaturile mai mici şi lumina naturală mai puţină pe timp de iarnă ne pot afecta starea generală. Randamentul poate fi mai scăzut, iar stările de oboseală şi de extenuare mai frecvente. Ce e de făcut?
În perioadele mai reci din an sistemul nostru imunitar este suprasolicitat, iar alimentaţia este o modalitate eficientă prin care ne putem ridica nivelul de energie şi întări organismul în lupta cu bacteriile şi virusurile, potrivit exquis.ro.
„Organismul nostru se află permanent într-un proces de transformare şi adaptare la factorii externi. De aceea, este foarte important să îi acordăm atenţie şi să îi oferim tot ce are nevoie cu precădere în sezonul rece, când riscul de a ne îmbolnăvi este mai mare. Trecerea de la un anotimp la altul reprezintă de multe ori un factor de stres pentru organism, însă avem la îndemână belşugul de alimente de sezon bogate în vitamine şi nutrienţi valoroşi“, afirmă conf.dr. dr. Corina Zugravu, medic de diabet, nutriţie şi boli metabolice, ptrivit adevarul.ro.
Chiar şi berea, o băutură cu o concentraţie relativ redusă de alcool, în condiţiile unui consum moderat poate fi inclusă într-o dietă echilibrată, fiind alcătuită din ingrediente 100% naturale şi bogată în minerale, vitamine din grupul B şi antioxidanţi, adaugă conf. dr. Corina Zugravu, care este şi preşedintele Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Pentru a putea face faţă schimbărilor frecvente de temperatură şi pentru a-l putea feri de episoadele cu viroze şi răceli, organismul nostru are nevoie de un mix de vitamine, antioxidanţi şi minerale.
Dovleacul, sursă de betacaroten
De departe vedeta sezonului rece, dovleacul este a doua sursă majoră de betacaroten după morcov, un antioxidant care ne protejează de influenţa radicalilor liberi, acele molecule ce pot afecta celulele sănătoase ale organismului. Este important să existe un echilibru între apărarea antioxidantă şi radicalii liberi, astfel încât funcţiile fiziologice să funcţioneze corespunzător.
Iar principalii antioxidanţi sunt vitamina E, vitamina C şi betacarotenul, pe care dovleacul le conţine în cantităţi şi concentraţii care ne protejează organismul de infecţii respiratorii, răceli şi gripă. Totodată, datorită conţinutului redus de calorii, aproximativ 30 kilocalorii la 100 de grame poate fi o opţiune ideală inclusiv pentru persoanele care acordă o atenţie deosebită siluetei, fiind în acelaşi timp o sursă importantă de fibre şi menţine senzaţia de saţietate pentru mai mult timp.
Castanele susţin imunitatea şi sănătatea osoasă
În general, fructele cu înveliş lemnos conţin cantităţi însemnate de nutrienţi care contribuie la buna funcţionare a organismului nostru şi ne dau energie. Extrem de aromate, pline de minerale, vitamine şi fitonutrienţi, castanele stimulează imunitatea şi contribuie la sănătatea osoasă. Totodată, au un conţinut relativ scăzut de grăsimi şi sunt o sursă importantă de vitamina C, un antioxidant recunoscut pentru efectele sale benefice împotriva deficienţelor imunitare.
Fie că alegem să le consumăm coapte, fierte, direct din coajă sau piure, castanele sunt o sursă importantă de fibre solubile şi insolubile, benefice în procesul de digestie, asigurând un tranzit normal.
Nucile, o sursă bogată de omega 3
Sursă bogată de acizi graşi omega-3, vitamine – A, B2, B6, B12, D vegetală – şi fibre, nucile conţin, totodată, o cantitate importantă de antioxidanţi şi vitamina E, care ajută la menţinerea unui sistem imunitar puternic. Având în componenţă cantităţi însemnate de polifenoli, un complex de vitamine şi minerale cu efect antioxidant şi efect antiinflamator, îndepărtează radicalii liberi şi reduc efectele toxice ale acestora. Fiind o sursă de uleiuri şi grăsimi sănătoase, au un aport nutritiv extraordinar, iar prin conţinutul de magneziu pot diminua stările de iritabilitate sau de oboseală pe care le resimţim mai acut în perioada rece din an.
Prin conţinutul ridicat de omega 3 şi a vitaminelor de tip B, nucile contribuie la scăderea riscului de apariţie a bolilor cardiovasculare, pot reduce colesterolul şi combate efectele negative ale stresului, ajutând la relaxarea sistemului nervos.
Berea, bogată în antioxidanţi
Fiind alcătuită din ingrediente 100% naturale, apă, cereale, hamei şi drojdie, berea este o băutură bogată în antioxidanţi naturali. Berea poate avea un aport la dieta alimentară, datorită conţinutului de vitamine din grupul B, minerale, polifenoli şi fibre, şi furnizează substanţe nutritive, atâta timp cât este consumată cu moderaţie – 330 mililitri pe zi pentru femei şi 660 mililitri pe zi pentru bărbaţi.
Un ingredient valoros din compoziţia berii este hameiul, bogat în antioxidanţi, care asigură aproape 20% din compuşii fenolici ai berii. Alături de vitaminele B, hameiul contribuie la întărirea sistemului imunitar. Bogată mai ales în vitaminele B2, B3, B6, B9 şi B12, în condiţiile unui consum moderat berea poate contribui la un nivel crescut de absorbţie al acestora. În plus, vitaminele de tip B prezente în bere contribuie la starea de bine a organismului, stimulează sistemul imunitar şi oferă o protecţie suplimentară împotriva bolilor cardiovasculare.