Justiţia europeană a confirmat vineri clasificarea bisfenolului A drept perturbator endocrin, respingând astfel un recurs al industriei maselor plastice care contestase această menţiune, transmite AFP, potrivit Agerpres. Bisfenolul A (BPA) a fost identificat în iulie 2017 drept ”substanţă care posedă proprietăţi perturbatoare pentru sistemului endocrin şi putând avea efecte grave asupra sănătăţii umane”, aminteşte Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Perturbatorii endocrini sunt compuşi chimic prezenţi în numeroase produse de consum curent (jucării, obiecte din plastic, picturi, îmbrăcăminte, produse fitosanitare) care interferează cu sistemul hormonal.
Această clasificare a Agenţiei Europene a Produselor Chimice (ECHA) fusese făcută la solicitarea Franţei. Sesizată de Plastics Europe, asociaţia ce reprezintă producătorii europeni de materiale plastice, justiţia europeană a considerat că ECHA nu a încălcat nicio dispoziţie legală.
Aceasta este a doua înfrângere pentru Plastics Europe. În luna iulie, justiţia europeană, într-o procedură distinctă, a confirmat clasificarea bisfenolului A drept ”substanţă extrem de îngrijorătoare” pentru toxicitatea sa asupra sistemului de reproducere.
Utilizarea BPA în biberoanele pentru sugari este interzisă în întreaga Uniune Europeană începând de la 1 iunie 2011. În Belgia, Suedia şi Danemarca, folosirea sa este interzisă şi în alte materiale ce intră în contact cu produsele alimentare şi care sunt destinate sugarilor şi copiilor cu vârste mai mici de trei ani. În Franţa, BPA este interzisă în toate ambalajele, containerele şi ustensilele pentru produse alimentare.
Citește și: Emil Constantinescu a bătut palma cu PSD: mutare-surpriză în politică .