Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat, vineri, în contextul în care în spațiul public au apărut imagini care arată condițiile improprii în care sunt ținuți pacienții în secția de psihiatrie a Spitalului Județean Constanța, că a trimis Corpul de Control acolo încă de săptămâna trecută.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, vineri, după ce în spațiul public au apărut imagini în care sunt surprinse condițiile improprii în care sunt ținuți pacienții în secția de psihiatrie a Spitalului Județean Constanța că a trimis Corpul de Control al ministerului acolo încă de săptămâna trecută, conform Mediafax.
Citește și: CUTREMUR în România – S-a MIȘCAT pământul în TOIUL nopții
„Am văzut aceste imagini în urmă cu două săptămâni, nu știu dacă au fost filmate acum, dar ce am primit eu acum două săptămâni era cam identic, prin urmare, săptămâna trecută Corpul de Control al ministerului a fost în Spitalul Județean Constanța și în acea secție exterioară de psihiatrie, au un termen de remediere două secții până la 1 octombrie: Chirurgia plastică și această secție de psihiatrie”, spune ministrul.
Sorina Pintea a menționat însă că în ciuda acestui termen, în opinia sa, problemele secțiilor vizate nu vor fi remediate până la termenul stabilit. Ea a precizat și faptul că Spitalul Județean Constanța a mai fost amendat și în trecut pentru probleme similare, identificate la nivelul aceleiași secții.
„Cel puțin Psihiatria nu va reuși să remedieze până la 1 octombrie ceea ce inspectorii au lăsat scris, prin urmare deja ne gândim la posibilitatea de relocare a acestor pacienți, sunt cam 70 de pacienți internați acolo pentru că noi am mai amendat Spitalul Județean Constanța pentru această secție, am și finanțat solicitările pe care le-au avut privind reparații capitale, din păcate banii nu i-au utilizat, i-au returnat ministerului, așa că din punct de vedere administrativ am luat măsuri, am dat și amenzi acolo”, informează ministrul.
„Spitalul e în subordinea autorităților locale, așteptăm că măsurile pe care noi le-am transmis să fie puse în practică, dar repet nu cred că până la 1 octombrie vor rezolva problemele și atunci vom suspenda activitatea, la fel și la chirurgie plastică”, a completat Pintea.
Ea a precizat faptul că există mai multe posibilități în acest moment în sensul relocării pacienților internați acolo.„Astăzi dimineață (vineri, n.r), colegii mei de la asistență medicală analizau datele precum și starea de sănătate a pacienților de acolo, astfel încât să putem face aceste transferuri, dar în acele condiții nu mai pot rămâne”, a declarat ministrul Sănătății.
Întrebată fiind de o altă situație similară, identificată la una din secțiile Spitalului Județean din Târgoviște, ministrul a menționat că nu „a fost informată”, însă că în ultima vreme numărul sesizărilor primite de la pacienți în acest sens a crescut.
„Nu, nu am fost informată, nu știu despre acele condiții, dar am avut mai multe sesizări în ultima săptămână de la mai mulți pacienți, aparținători de la spitalele din țară și Corpul de Control are un program foarte încărcat în următoarea săptămână, astfel încât să putem acoperi Corpul de Control și Direcțiile de Sănătate publică pentru că, până la urmă, sunt primii care ar fi trebuit să se sesizeze, ceea ce e foarte important de precizat – și Direcțiile de Sănătate Publică și spitalele se scuză cu acele planuri de conformare care trebuie implementate până în 31 decembrie 2020, dar este un paragraf pe care îl trec cu vederea – atâta vreme cât se pune în pericol siguranța pacientului nu se ține cont și se suspendă activitatea până la remedierea situației”, a conchis ministrul.
USR Constanța a publicat imagini deplorabile din Secția de psihiatrie (Palazu Mare) a Spitalului Județean din Constanța. În imagini apar paturi vechi, tavane din care picură apa și toalete insalubre. „Secția de psihiatrie (Palazu Mare) a Spitalului Județean din Constanța arată ca un loc unde s-ar putea turna filme horror. Paturi vechi, cearceafuri pătate, pereți scrijeliți cu mesaje ale foștilor pacienți, toalete insalubre, tavane din care curge apa – un tablou de care au parte zilnic pacienții și cadrele medicale”, scriu reprezentanții USR Constanța.