„O nouă zi e o nouă şansă…O nouă zi, când pot să aleg alt început şi mai am mult de străbătut şi vise am cât pentru încă o viaţă… O nouă zi, o altă dimineaţă…Şi mâine iar va fi o nouă zi.” Cam aşa sună refrenul piesei pe care tocmai ce a lansat-o Gabriel Cotabiţă.
„Nu pot cânta această piesă pe scenă. Deocamdată nu. Cred că aş începe să plâng. Mi se întâmplă ca de fiecare dată când o ascult, când mă aud cântând-o, mi se umezesc ochii”, recunoaşte artistul într-o emisiune la Europa FM.
O explicaţie ar fi desigur versurile acestei piese. Care-i amintesc artistului de marea cumpăna, de fapt, o sinteză a ultimilor patru ani. Pe 8 mai 2015, Gabriel Cotabiţă a suferit un atac de cord în timp ce se afla în sala de fitness. La spital a ajuns cu scor Glasgow 3, adică aproape de moarte cerebrală.
Citeşte şi: Cauzele care îți provoacă PIERDERI DE MEMORIE
Pisica artistului a suferit din cauza lui
Au trecut 4 anide la momentul în care artistul a fost la un pas de moarte şi nimeni nu credea că îşi va reveni. Îl vedem, îl ascultăm pe Cotabiţă şi ne minunăm că e încă aici, deşi nici cei mai optimişti nu i-au dat şanse prea multe că va ieşi din comă.
„Am ajuns în aceea fază în care pot să zic când mă întrebi ce fac că fac… ce vreau eu. Adică mă bucur de viaţă, mă bucur de tot ceea ce mi s-a dat”, zice îndrăgitul cântăreţ cu privirea limpede în timp ce zâmbeşte.
Pentru el, nu este greu să rememoreze tot ceea ce i s-a întâmplat. E însă conştient că cel mai mult a suferit familia. Chiar şi animalul lui de companie, motanul. Apropiaţii i-au povestit că pisica a presimţit nenorocirea când s-a întâmplat.
„El în secunda în care eu am fost luat de salvare, mi s-a povestit, el în momentul următor a urinat şi s-a scăpat prin toată casa”, spune cântăreţul, care mai zice şi că, de atâta suferinţă, bietul animal s-a prăpădit la scurt timp după ce el a ieşit din spital.
S-a întors din morţi pentru că mai are o misiune
Gabriel Cotabiţă a zăcut în comă, pe un pat de spital, aproape trei săptămâni. Zilele au fost dificile pentru cei care l-au vegheat, pentru că, spune el, din când în când, ieşea brusc din stărea de vegetaţie şi le speria pe asistente. Sau vorbea în limba latină şi franceză!
Apoi, au fost călătoriile în Evul Mediu, în Australia sau prin Asia, în locuri prin care nu ajunsese niciodată,. O entitate l-a purtat către acele ţări şi oraşe şi i-a transmis că încă nu e momentul despărţirii.
„Mi s-a spus clar că nu plec, mă întorc că mai am ceva de făcut. Şi s-a dovedit asta, fără niciun dubiu, că am rostul meu aici.”, povestea Cotabiţă, la un moment dat, într-un interviu la Antena 3.
Citeşte şi: Transpiri excesiv? Vezi ce boală GRAVĂ ai putea avea
S-a însurat din nou şi trăieşte viaţa din plin
Recuperarea a fost dificilă şi în multe etape. Dar, de când a ieşit din comă, de când practic a fost întors de pe lumea cealaltă, Gabriel Cotabiţă îşi trăieşte viaţa din plin. Este şi mai apropiat de cele trei fiice ale lui, una dintre gemene fiind cea care-i organizează activitatea profesională.
La scurt timp după ce şi-a revenit, Cotabiţă şi-a cerut iubita de soţie. Iar Alina este acum doamna Cotabiţă cu acte-n regulă.
Din marea cumpănă a tras multe învăţăminte şi vrea să împărtăşească asta tuturor. „Nu faceţi rău nimănui, dacă puteţi, iubiţi-i pe toţi şi oferiţi-vă sprijinul. Dincolo vom primi ceea ce am dat aici”, îi îndeamnă celebrul artist pe fanii lui.
Comentarii: