Nimănui nu-i place să se gândească la moarte, însă în același timp, cu o curiozitate morbidă ne uităm la emisiuni cu medici legiști, ori la seriale precum CSI. Iată care sunt cele 6 lucruri fascinante care se întâmplă în corpul tău după moarte:
1. Părul și unghiile par a continua să crească
Probabil că ați auzit mitul conform căruia părul și unghiile noastre continuă să crească după ce murim. Ei bine, este doar o iluzie. În realitate, după moarte pielea se deshidratează și se retrage, ceea ce face ca foliculii părului și cuticulele să se retragă de asemenea. Acesta este motivul pentru care ni se pare că unghiile și părul sunt mai lungi.
2. Corpul tău împietrește
Judy Melinek, medic legist și co-autor al cărții Working Stiff: Two Years, 262 Bodies, and the Making of a Medical Examiner, explică:
Rigor mortis, sau rigidizarea mușchilor după moarte, are loc atunci când se epuizează adenozinul trifosfat (ATP). Acesta este o substanță chimică din muschii noștri necesară pentru relaxarea fibrelor musculare după o contracție. ATP este produs metabolic de către celulele musculare și forțează unitățile contractile să se decupleze. Când respirația noastră se oprește, și celulele opresc producția de ATP. Astfel, fibrele microscopice se blochează și mușchii se întăresc.
Rigor mortis se instalează mai întâi la nivelul feței, la un interval de 2 – 4 ore de la deces, iar restul mușchilor urmează în aproximativ 12 ore. După o zi sau două, mușchii încep să se degradeze și corpul pare mai relaxat.
3. Ai putea urina sau defeca
Chiar dacă rigor mortis se instalează în câteva ore de la moarte, fiecare mușchi din corp se relaxează, inclusiv sfincterul, care ține tot ce trebuie înăuntru. Așa că dacă există ceva ce corpul ar fi trebuit să elimine, există posibilitatea să se întâmple imediat după moarte.
4. Ridurile dispar instantaneu
Jeff Jorgenson, director al unui crematoriu din Seattle, explică faptul că după moarte, toți mușchii își pierd tensiunea, iar acest lucru afectează în special zona frunții. Practic este același principiu ca și la Botox. Așadar, dacă ești foarte, foarte bătrân, s-ar putea să mai rămână câteva riduri ici-colo, însă fruntea ta va arăta grozav.
5. S-ar putea să gemi sau să murmuri
Doar pentru că ai murit, nu înseamnă că nu mai este nici un pic de aer în plămânii tăi. Dacă cineva sau ceva aplică presiune pe piept, aerul va călători către corzile vocale și astfel se va crea un sunet. Deși există atâtea povești cu cadavre care au ”vorbit” din senin, acest lucru nu are cum să se întâmple dacă nu se aplică presiune pe piept.
6. Unele părți ale corpului tău continuă să trăiască
De îndată ce nu mai respiri, iar inima nu îți mai bate, organele tale încep să moară. Însă, există celule care nu mor imediat și care creează o fereastră în care poți fi resuscitat și o fereastră și mai mare în care organele și țesuturile pot fi transplantate. Corneea, pielea, valvele inimii și măduva osoasă pot fi recoltate chiar și la 15 ore după moarte.